FCSB își va întări semnificativ lotul cu trei fotbaliști importanți, Denis Drăguș (27 de ani), Meriton Korenica (29 de ani) și Karlo Muhar (30 de ani). Fostul mare internațional Gabi Balint (63 de ani) a analizat aceste mutări și a subliniat faptul că Denis Drăguș nu a traversat o perioadă foarte bună în ultimele două sezoane.
Gabi Balint a analizat mutările importante făcute de FCSB. „Drăguș are mare potențial, dar are un mare risc. Drăguș de doi ani este dispărut. A avut accidentări destul de mari. Nu știu dacă își va reveni. Are potențial. Mie chiar îmi place și sper, pentru echipa națională, să-și revină.
Muhar este un jucător cu experiență, cu forță la mijloc, nu e rău, mai ales că l-a luat și liber de contract. E un jucător care cred că va fi pus titular în fața apărării. Korenica e un jucător creativ, bun pentru atac, dar inconstant. Îi lipsește constanța. Anul acesta nu l-a început prea bine în SuperLigă”, a afirmat fostul mare fotbalist, conform Digi Sport. FANATIK a oferit în exclusivitate ultimele detalii cu privire la sosirea lui Denis Drăguș la FCSB.
Stagiunea 2023-2024 a fost una foarte bună pentru Denis Drăguș, care a marcat de 14 ori în campionat pentru Gaziantep, iar evoluțiile din acel sezon i-au convins pe cei de la Trabzonspor, care au plătit 1.7 milioane de euro în schimbul său. Mai apoi, internaționalul român a înscris doar 3 goluri în stagiunea 2024-2025, iar Trabzonspor nu s-a mai bazat pe el.
În sezonul 2025-2026, acesta a fost împrumutat de două ori, mai întâi la Eyupspor, unde nu a înscris niciun gol în 12 partide, iar apoi la fosta sa echipă, Gaziantep, pentru care a reușit să marcheze de două ori, însă ambele reușite au sosit într-un meci de Cupă contra unei formații din divizia secundă, în Super Lig având doar o pasă decisivă în 11 jocuri.