Întors după împrumutul la Gaziantep, Denis Drăguș nu va rămâne la Trabzonspor, deși mai are doi ani de contract. Atacantul este dorit insistent de Gigi Becali, iar transferul are șanse foarte mari să se realizeze.
După ce în urmă cu o săptămână și-a dat acordul pentru a veni la FCSB, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, mutarea lui Denis Drăguș la formația bucureșteană este tot mai aproape.
Conform NTV Spor, vicepreședintele clubului Trabzonspor, Zeyyat Kafkas, a anunțat că formația turcă se va despărți în această vară de cinci jucători, iar unul dintre numele rostite este cel al internaționalului român.
Oficialul grupării turce a anunțat că în aceste momente au loc negocieri pentru despărțirea de Drăguș, însă nu a precizat dacă este vorba despre un transfer sau o reziliere a contractului de comun acord.
Pentru a putea ajunge la fosta campioană a României, FANATIK a aflat că Denis Drăguș este dispus să renunțe la o sumă importantă de bani. Mai exact, fotbalistul mai are de încasat trei milioane de euro de la Trabzonspor, dar ar accepta să primească doar jumătate din bani dacă ar deveni jucător liber de contract.
Gigi Becali este cel care a insistat pentru transferul internaționalului român și i-a făcut o ofertă extrem de atrăgătoare. FANATIK a anunțat în exclusivitate că atacantul va avea un salariu de un milion de euro pe an, plus o primă de 500.000 de euro pentru câștigarea titlului și calificarea în grupele Champions League.
Dacă Drăguș va ajunge la FCSB, există posibilitatea ca antrenorul Marius Baciu să schimbe sistemul de joc. Deși Gigi Becali preferă 4-2-3-1 sau 4-3-3, pentru a-i face loc în echipă noului venit s-ar putea trece la 4-4-2.