Fotbal intern

Denis Haruț, ultima ”țeapă” luată de Gigi Becali? ”Nu este un jucător pentru FCSB”

02.04.2021 | 11:08
Denis Harut ultima teapa luata de Gigi Becali Nu este un jucator pentru FCSB
ADVERTISEMENT

Antrenorul Valeriu Răchită este de părere că transferul lui Denis Haruț la FCSB este o nouă ”țeapă” pe care a luat-o finanțatorul Gigi Becali, deoarece jucătorul nu valorează suma plătită celor de la FC Botoșani.

”Roș-albaștrii” au reușit să-l aducă pe internaționalul de tineret la începutul lunii februarie, după ce în startul anului jucătorul a refuzat să semneze contractul cu FCSB și a părăsit cantonamentul din Berceni.

ADVERTISEMENT

Haruț a făcut parte din lotul naționalei de tineret la Euro U21 2021, iar selecționerul Adrian Mutu l-a folosit titular în toate cele trei meciuri.

Vivi Răchită crede că Gigi Becali și-a luat ”țeapă” cu Denis Haruț

Jucător polivalent care poate evolua pe toate posturile din defensivă și ca mijlocaș central, Denis Haruț nu l-a impresionat deloc pe Vivi Răchită, care consideră că fotbalistul adus de la FC Botoșani este o ”țeapă” pentru Gigi Becali și FCSB.

ADVERTISEMENT

”Haruț a jucat bine, și-a făcut treaba. Este un jucător normal, dar pe care nu aș fi dat nici 60.000 de euro, nu 600.000, dar din păcate Gigi Becali a dat. Să dai atât pe un jucător pe care îl ții rezervă… numai Gigi Becali poate face asta. Mi-a dat dreptate mai repede decât mă așteptam, că nu este un jucător pentru FCSB”, a declarat Răchită.

”Îmi poți spune vreo fază în care a ieșit în evidență Haruț, în cele 270 de minute jucate la Euro U21? Să dea o centrare de gol, o pasă filtrantă, să bage o alunecare să îl arunce pe fundaș în tribună? Este un jucător care este suficient. Noi spunem în fotbal că joacă la alibi”, a afirmat tehnicianul la gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Radu Drăgușin, viitorul fundaș al naționalei de seniori

”Vlădoiu îmi place mai mult, l-am avut și eu ca jucător, are calități extraordinare, dar este un fotbalist căruia trebuie să i se dea credit. Cred că va fi un jucător esențial pentru Craiova și sper să facă pasul și la echipa națională mare”, a continuat el.

”Drăgușin trebuie folosit. Acum 2-3 ani când a plecat la Juventus cred că avea 70 de kilograme îmbrăcat de munte, cu ruscac în spate. Fiind la Juventus, a pus masă musculară pe el, un fizic de fundaș central adevărat. Cred că va fi viitorul echipei naționale, unul dintre fundașii pe care ne vom baza mult timp la echipa națională mare.

ADVERTISEMENT

Am jucat și eu pe postul ăsta, l-am văzut cum gândește, are o maturitate extraordinară pentru vârsta lui, să joci lângă Bonucci, Chiellini, De Ligt și cu Buffon în spate și să joci din apărare, dar totuși să nu îți fie frică, să nu îți tremure picioarele… cred că va fi fundașul de viitor al echipei naționale. Sunt convins că va juca cât de curând”, a încheiat Răchită.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – U Craiova: 1,37 este cota pentru „peste 1,5 goluri”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT