România întâlnește Grecia într-un meci amical care se va disputa vineri, 25 martie, ora 20:15, pe stadionul „Steaua”. Este debutul lui Edi Iordănescu pe banca echipei naționale, la 43 de ani, la fel ca tatăl său.
La meciul contra grecilor de pe noua arenă din Ghencea nu va fi prezent Dennis Man, unul dintre jucătorii pe care Edi Iordănescu îl consideră esențial în noul modul al naționalei României.
Mijlocașul de 23 de ani al Parmei este foarte răcit și a fost izolat de restul coechipierilor. A fost testat la Covid, iar vestea bună este că a ieșit negativ de fiecare dată. Dar răceala puternică îl ține departe de antrenamente.
Sunt șanse mici ca Dennis Man să se antreneze miercuri, cu două zile înainte de amicalul cu Grecia, astfel că staff-ul federal nu e deloc optimist ca acesta să-și revină prea rapid. În cel mai bun caz, Man va fi pe teren la al doilea amical al tricolorilor, cel de marți, 29 aprilie, din Israel.
În week-end, Dennis Man, aflat într-o creștere evidentă de formă, a fost integralist în remiza Parmei de pe „Tardini”, 0-0 cu Lecce.
Alarma inițială în privința lui Man a fost înlăturată. A fost negativ la testele Covid făcute de cei de la națională! Răceala a luat-o probabil în drum spre București, unde s-a prezentat la convocare.
Oricum, Dennis Man nu a fost ocolit în trecut de Covid, el fiind pozitiv și când era la FCSB, în toamna lui 2020, dar și la Parma. La începutul lunii octombrie 2021, Man a stat 16 zile în izolare după ce s-a infectat cu Covid, el ratând atunci meciurile naționalei conduse de Mirel Rădoi cu Germania și Armenia.
Dennis Man nu este singurul jucător care le dă bătăi de cap celor din staff-ul lui Edi Iordănescu. Cei doi convocați ai lui Reghecampf pentru această dublă acțiune a naționalei, Bancu și Ivan, au și ei probleme.
Situația lui Bancu este mai delicată, gripa pe care o are blocâdu-l până acum în camera de cantonament. Bancu nu s-a antrenat deloc până în acest moment, la fel ca și Man. Răceala lui Andrei Ivan are o formă mai ușoară, nouarul oltenilor pregătindu-se și având o reușită de exccepție la una dintre ședințele de pregătire.