Sport

Dennis Man i-a vrăjit pe olandezi cu ultimul său gol la PSV: „Savuros! Acei fundași parcă nici nu erau acolo”. Video

Dennis Man a înscris și a oferit un assist în ultimul meci al lui PSV din Eredivisie, iar presa din Olanda a avut doar cuvinte de laudă pentru el. Ce au scris despre român după PSV - Sittard 5-2
01.11.2025 | 00:47
Dennis Man ia vrajit pe olandezi cu ultimul sau gol la PSV Savuros Acei fundasi parca nici nu erau acolo Video
Ce a scris presa din Olanda despre prestația lui Dennis Man din meciul PSV - Sittard 5-2. Foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Dennis Man a fost de neoprit în ultimul meci de campionat al lui PSV. Internaționalul român a oferit pasa decisivă de la primul gol și a stabilit scorul pauzei printr-o cursă splendidă. Olandezii au avut doar cuvinte de laudă pentru extrema dreaptă.

Dennis Man, „fotbal șampanie” în Olanda. Cum l-a caracterizat presa locală după prestația din PSV – Sittard 5-2

PSV s-a distrat pe teren propriu împotriva Fortunei Sittard, care a părut o echipă mult prea mică ca să poată țină în loc furia jucătorilor de atac a formației din Eindhoven. Tabela s-a deblocat după ce Dennis Man a dat o centrare superbă pentru Saibari, care a finalizat perfect cu o lovitură de cap.

ADVERTISEMENT

Înainte de pauză, în minutul 45+2, internaționalul român i-a vrăjit pe olandezi cu cursa sa din flancul drept. El și-a depășit cu lejeritate toți adversarii și a finalizat cu exteriorul în colțul scurt al portarului: „Dennis Man le-a oferit publicului ceva savuros. Românul a driblat câțiva fundași ca și cum aceștia nu ar fi fost acolo și a trimis mingea elegant la colțul scurt. Încă un gol superb!”, au notat olandezii de la nos.nl.

Câte goluri a înscris Dennis Man pentru PSV până în acest moment

Cu reușita din această seară, Dennis Man ajunge la 4 goluri în toate competițiile pentru campioana Olandei. El a marcat de două ori în competiția internă, dar a bifat și o dublă în Liga Campionilor împotriva lui Napoli, iar PSV a zdrobit-o pe campioana Italiei cu scorul de 6-2.

ADVERTISEMENT

Nici la capitolul assisturi Dennis Man nu stă rău. Internaționalul român a oferit trei pase decisive în Eredivisie și ajunge astfel la 7 goluri create în doar 10 meciuri pentru PSV Eindhoven, mai exact în 590 de minute, deoarece a fost introdus de mai multe ori de pe bancă sau scos de pe teren în ultimele 20 de minute.

ADVERTISEMENT

Meciuri de foc în Champions League. Cine sunt următoarele adversare ale lui PSV

După două victorii importante în Eredivisie, mai ales cea contra lui Feyenoord, PSV se pregătește de o nouă confruntare în Liga Campionilor. Marți, 4 noiembrie, echipa lui Dennis Man va merge la Pireu pentru a juca împotriva lui Olympiakos, iar antrenorul Peter Bosz a făcut mai multe schimbări în acest meci tocmai pentru a-i odihni pe jucători pentru următoarea partidă.

Pentru PSV și Dennis Man urmează o serie de meciuri infernale în cea mai importantă competiție intercluburi. După Olympiakos, PSV va mai avea de jucat contra lui Liverpool, Atletico Madrid, Newcastle United și Bayern Munchen.

ADVERTISEMENT
Tags: