Sport

Dennis Man a ratat transferul la Sampdoria, dar poate ajunge la alt club din Serie A. Care e situația lui Valentin Mihăilă

Atacantul român Dennis Man nu a reușit să devină un jucător de bază la Parma, dar de jucătorul român este interesat un club din Serie A, în timp ce situația lui Valentin Mihăilă este clară.
19.01.2022 | 14:08
Dennis Man a ratat transferul la Sampdoria dar poate ajunge la alt club din Serie A Care e situatia lui Valentin Mihaila
ADVERTISEMENT

Pe 28 ianuarie se împlinește un an de când Dennis Man a fost transferat la echipa italiană Parma, dar în tot acest interval de timp nu a reușit să se impună ca titular. El a jucat, în total, 25 de meciuri pentru actuala grupare din Serie B, marcând de patru ori.

Giovanni Becali spune că o echipă din Serie A îl vrea pe Dennis Man

Cu toate că prestațiile lui Dennis Man au fost, de cel mai multe ori, modeste, au existat destule cluburi care s-au interesat de el. Oferte concrete au existat, însă, doar de la două grupări, după cum a declarat impresarul Giovanni Becali.

ADVERTISEMENT

Pentru Dennis Man au existat două oferte. A fost una de la Sampdoria. A întârziat înainte să piardă cele trei meciuri și să plece D’Aversa. Man mai avea de recuperat 500.000 de euro pentru cinci luni, Sampdoria venea cu 250.000 și Parma trebuia să pună 250.000.

Parma a zis că-l dăm gratis pentru cinci-șase luni, dar nu plătim nimic. Ne-am tergiversat puțin, a trecut timpul, au luat trei bătăi și a plecat D’Aversa. A căzut!

ADVERTISEMENT

Am o ofertă acum din Serie A care îl vrea pe Dennis Man, nu îi pot da numele, suntem în tatonări”, a declarat Giovanni Becali, conform sport.ro.

Giovanni Becali spunea acum un, pentru FANATIK, ce salariu urma să ia Dennis Man la Parma

Tot Giovanni Becali a fost cel care a dezvăluit acum un an, în exclusivitate pentru FANATIK, cum au decurs lucrurile în transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma și ce salariu urma să ia jucătorul.

ADVERTISEMENT

Gigi (n.r. – Gigi Becali, patronul FCSB) mi-a spus să le cer celor de la Parma 1,2 milioane de euro pe an pentru Man, pentru că i-a promis băiatului că va pleca de la Steaua pe salariu de minim 1 milion de euro.

Iar cei de la Parma au acceptat din prima: salariu de 1,2 milioane de euro pe sezon pentru Man, contract pe cinci ani! Adică 100.000 de euro lunar, până în 2026! În total, 6 milioane de euro net pentru băiat”, declara Giovanni Becali în exclusivitate pentru FANATIK, pe 26 ianuarie 2021.

ADVERTISEMENT

Dennis Man este un jucător important pentru echipă, spune directorul sportiv al Parmei, Mauro Pederzoli

La începutul anului, directorul sportiv al Parmei, Mauro Pederzoli, a clarificat lucrurile în ceea ce îl privește pe Dennis Man. „Este un jucător important, cu mult talent și calitate. Suntem fericiți să îl avem.

În această perioadă are niște dificultăți, dar are calitățile pentru a face diferența la Parma. Se antrenează în fiecare zi cu mare intensitate și este un jucător important pentru echipă.

Nu suntem nemulțumiți de Dennis. Dacă va primi oferte, le vom evalua, ca pentru toată lumea”, a declarat Pederzoli conform sportparma.com pe 6 ianuarie.

Valentin Mihăilă rămâne la Parma

Pe de altă parte, celălalt român de la Parma, mijlocașul Valentin Mihăilă, va rămâne sigur la gruparea italiană din Serie B. Detalii a dat tot Giovanni Becali.

Mihăilă rămâne la Parma. A avut o frumoasă ofertă de împrumut la Sassuolo și cu opțiune de cât a vrut Parma, de 10-11-12 milioane și Parma a refuzat orice contact cu Sassuolo”, a mai spus Giovanni Becali, potrivit sport.ro.

ADVERTISEMENT