Dennis Man ar putea schimba Italia cu Turcia. Beșiktaș, unul din cei trei granzi ai țării, este gata să demareze discuțiile pentru extrema Parmei, fiind văzut ca un fotbalist ce i-ar putea ajuta mult pe „alb-negrii”, în contextul în care în acest sezon au fost departe de principalii rivali de la Fenerbahce și Galatasaray.
Dennis Man și-a început extrem de bine sezonul de Serie A pentru formația „gialloblu”, însă forma sa s-a stins din ce în ce mai mult odată cu apropierea finalului de sezon. Din momentul în care Cristian Chivu a preluat banca tehnică a italienilor, extrema dreapta a naționalei României nu a mai fost un fotbalist crucial pentru Parma.
Nefiind mulțumit de minutele pe care le joacă, Man ar putea alege o nouă destinație la finalul sezonului. Deși are contract până în 2027 cu „ducalii”, atacantul poate pleca pentru suma corectă, iar turcii își pot permite, cu siguranță, să mulțumească cerințele italienilor.
După ce în acest sezon Beșiktaș nu a putut ține ritmul cu marii rivali de la „Fener” și „Galata”, „vulturii negri” caută cu disperare soluții pentru următorul sezon, iar Dennis Man se află pe lista turcilor, anunță spor.haber.com.
Cel mai valoros om din atacul „tricolorilor” nu a mai reușit să își pună numele pe tabela de marcaj de aproape jumătate de an. Ultima dată, Dennis Man a reușit să înscrie chiar de ziua României, pe 1 decembrie, în victoria „cruciaților” împotriva lui Lazio.
Din acel moment, extrema dreapta nu a mai înscris nici pentru Parma și nici pentru România. Mai mult decât atât, nici la capitolul assisturi nu stă mai bine, reușind o singură pasă decisivă în acest interval de timp.
Dennis Man era văzut ca un viitor star în Serie A după începutul fulminant pe care l-a avut. Internaționalul român a adus 4 puncte Parmei prin golurile sale din primele două etape, din remiza cu Fiorentina și victoria cu AC Milan. În restul de 32 de meciuri pe care le-a jucat, Man a reușit să mai înscrie doar de două ori.