Creşte cota ”perlei” lui Becali! ”Nu mi-au tremurat genunchii!”

Adrian Barna   
in Stiri sportive
27/03/2018, 23:50
ROMÂNIA-SUEDIA 1-0
Creşte cota ”perlei” lui Becali! ”Nu mi-au tremurat genunchii!”

Dennis Man a debutat la echipa naţională a României în meciul cu Suedia. Mijlocaşul FCSB a intrat în repriza a doua şi a avut chiar şansa să îşi înduclească debutul cu un gol: a scăpat de un adversar, a rămas faţă în faţă cu portarul însă lobul său s-a dus peste poarta suedezilor. La final, Man a vorbit despre şansa pe care i-a dat-o Cosmin Contra. 

”Sunt foarte fericit că am debutat. Acum am încredere mai mare. Nu mi-au tremurat genunchii, de asta m-am apucat de fotbal. Îmi doream foarte mult şi vreau să îi mulţumesc lui Mister Contra că mi-a dat şansa asta. E un vis care a devenit realitate. Sunt mândru şi că am câştigat”, a fost declaraţia lui Man. 

Creşte Roma oferta?

Dennis Man a debutat în faţa Suediei în naţională şi asta probabil că îi va creşte cota. AS Roma este formaţia care îl doreşte insistent şi care i-a făcut şi o ofertă (TOATE DETALIILE AICI). Acum, Roma ar putea să majoreze propunerea de transfer.