Sport

Dennis Man, prima reacție după ce a semnat cu PSV: „Nu m-am gândit de două ori”. Video

Ce a declarat Dennis Man după primul antrenament în tricoul celor de la PSV. Fotbalistul i-a dat exemplu pe Ronaldo și Xavi Simons.
12.08.2025 | 17:40
Dennis Man prima reactie dupa ce a semnat cu PSV Nu mam gandit de doua ori Video
Dennis Man, prima reacție după ce a semnat cu PSV. „Nu m-am gândit de două ori”
ADVERTISEMENT

Dennis Man este noul jucător al celor de la PSV Eindhoven. Internaționalul român a fost prezentat oficial de campioana Olandei și a efectuat deja primul antrenament la noua echipă. Fotbalistul a oferit și o reacție despre această mutare, pe care o aștepta deja de ceva vreme.

Dennis Man a semnat cu PSV! Prima reacție a internaționalului român

După un sezon complicat la Parma, în Serie A, Dennis Man a decis să înceapă o nouă aventură în Olanda. El va evolua la PSV, una dintre cele mai titrate echipe din Țările de Jos. Mai mult, fotbalistul român are șansa să strălucească în Champions League.

ADVERTISEMENT

Dennis Man a fost primit cu mare bucurie de suporterii celor de la PSV. În momentul în care a pășit pe teren, fanii batavi l-au aplaudat minute în șir. Pare că fotbalistul se simte foarte bine și abia așteaptă să își facă debutul pe Philips Stadion.

Fotbalistul s-a declarat entuziasmat de șansa primită. El a oferit o primă reacție pentru televiziunea olandeză, în care a enumerat câțiva jucători uriași care au evoluat în trecut pentru PSV.

ADVERTISEMENT

„E un club imens, unul care se luptă în fiecare an pentru titlu. Nu m-am gândit de două ori. Este un club pentru care orice jucător ambițios își dorește să evolueze. Cunosc mulți fotbaliști care au trecut pe aici: Madueke, Gakpo, Xavi Simons, Ronaldo… lista e lungă. PSV are o istorie impresionantă și se luptă an de an pentru trofee. Asta vreau și eu”, a spus Man.

ADVERTISEMENT

Dennis Man se va bate cu Perisic pentru un loc de titular la PSV

Mai mult, Dennis Man a oferit câteva detalii din discuția purtată cu antrenorul celor de la PSV. Internaționalul român se va bate pentru un loc de titular cu Ivan Perišić, însă fostul jucător de la Parma a dat de înțeles că ar putea evolua și în flancul stâng:

ADVERTISEMENT

„Sunt un jucător rapid, căruia îi place să dribleze și să creeze ocazii pentru colegii de echipă. Am jucat de câteva ori și în banda stângă, așa că este și aceasta o opțiune.

Antrenorul nu mi-a făcut nicio promisiune. Am vorbit cu el despre echipă și despre ceea ce așteaptă de la mine. Perišić este un jucător important, dar asta nu e o problemă pentru mine. Suntem o echipă, trebuie să muncim împreună și vom lupta în fiecare meci pentru a obține victorii mari”, a explicat Dennis Man pentru Telegraaf.nl.

ADVERTISEMENT
Tags: