Fotbal intern

Dennis Man, salvarea lui FCSB sau o nouă dezamăgire? 2019, un an modest pentru “perla” lui Gigi Becali

23.09.2019 | 11:14
Dennis Man salvarea lui FCSB sau o noua dezamagire 2019 un an modest pentru perla lui Gigi Becali

Dennis Man este marea speranţă a lui Gigi Becali pentru următoarele meciuri la FCSB. În mare criză de goluri în Casa Pariurilor Liga 1, patronul roş-albaştrilor a declarat în repetate rânduri că arădeanul va reveni pe teren şi formaţia sa va arăta excelent. Dar are motive Gigi Becali să fie atât de optimist în ceea ce-l priveşte pe Dennis Man?!

Dennis Man, între salvarea lui FCSB şi o nouă dezamăgire

Tânărul jucător pe care Gigi Becali speră să primească peste 10 milioane de euro este pe cale să revină într-un meci oficial după o pauză de două luni, ultima partidă în care a evoluat fiind cu FC Botoşani în etapa a treia a noului sezon. Man a revenit la antrenamente şi se pregăteşte normal, iar în acest moment este doar o chestiune de timp până va intra. Chiar Bogdan Vintilă a făcut anunţul înainte de derby-ul cu CFR: “S-a antrenat cu noi toată săptămâna şi este posibil să-l vedem uşor-uşor pe teren”.

Iar Gigi Becali este cel mai entuziasmat de revenirea lui Dennis pe gazon, care ar putea avea loc chiar joi, în 16-imile Cupei României, cu Metaloglobus, măcar pentru câteva minute în repriza secundă. Dar va reuşi Man să fie salvarea lui FCSB în acest sezon? Sau o nouă dezamăgire, cum a devenit, mai nou, Florin Tănase, după meciul cu CFR de aseară. Nici Ionuţ Vînă sau Florinel Coman nu stau mai bine, chiar dacă primul are o accidentare la cot şi nu a fost folosit din primul minut în ultimele partide din campionat.

5.5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Dennis, potrivit transfermarkt

Meciurile cu Universitatea Craiova, cele mai bune ale lui Dennis Man la FCSB în sezonul trecut. foto: sportpictures.ro
Meciurile cu Universitatea Craiova, cele mai bune ale lui Dennis Man la FCSB în sezonul trecut. foto: sportpictures.ro

2019, un an modest pentru “perla” lui Gigi Becali

Până la urmă, ce motive are Gigi Becali să spere că Man va juca mai bine decât Coman sau Tănase? Arădeanul a avut un 2019 modest, cu doar 5! goluri marcate şi foarte multe meciuri mediocre. În ultimele partide din sezonul regulat şi din play-off în sezonul trecut a reuşit să marcheze doar de trei ori în 13 meciuri, extrem de puţin pentru un jucător considerat a fi unul dintre cei mai buni tineri din fotbalul românesc. A lipsit doar în două partide, suspendat, dar Teja, fostul antrenor al lui FCSB, s-a bazat pe serviciile lui în celelalte confruntări din play-off.

În primăvară a debutat şi la echipa naţională şi chiar a marcat înainte de Euro 2019 cu modesta Malta. Apoi, văzut ca una dintre principalele speranţe pentru Campionatul European de tineret, Man a dezamăgit crunt şi a fost cel mai slab dintre titulari! Dintre jucătorii de atac a fost singurul care nu s-a remarcat, dar Mirel Rădoi s-a bazat pe el, neavând soluţii mai bune pe poziţia de extremă dreaptă. Dezamăgirile au continuat şi în debutul de sezon 2019/2020, iar Becali l-a criticat dur: “O să-l întreb dacă mai vrea să joace fotbal. Îl sun pe tatăl său, să aflu dacă mai vrea să facă meseria asta”. 

Acum, după fix două luni şi cu mari probleme în atac, doar 10 goluri marcate în 10 etape, Gigi Becali speră, cel puţin la nivel declarativ, că Dennis Man va fi jucătorul care va schimba faţa echipei. Dar aşteptările patronului nu justifică evoluţiile fotbalistului din 2019. Şi Man va avea nevoie de timp să ajungă la un nivel ridicat până la finalul anului, iar timpul nu este de partea lui FCSB în ultimele runde din acest an.

Dennis Man a dezamăgit la Euro U21 din această vară. Foto: Sportpictures.ro
Dennis Man a dezamăgit la Euro U21 din această vară. Foto: Sportpictures.ro

Bornele lui Dennis Man în 2019

  • Gol în februarie cu Dunărea Călăraşi, scor 1-1
  • Convocare la naţională pentru Suedia şi Insulele Feroe
  • Debut la naţională cu Feroe, intrat în locul lui Stanciu
  • Gol cu U Craiova în play-off, victorie 3-2
  • Gol cu U Craiova în play-off, victorie 2-0
  • Gol în Malta – România, scor 0-4, la echipa naţională
  • Euro U21 modest, fiind unul dintre cei mai slabi jucători ai lui Rădoi
  • Gol cu Hermannstadt în prima etapă din noul sezon, scor 4-3
  • Accidentare cu FC Botoşani la sfârşitul lui iulie