După ce a primit premiul pentru ”explozia anului” la SUPER GALA FANATIK 2024, Dennis Politic a explicat faptul că la Dinamo există un vestiar extrem de unit și așa s-a ajuns ca echipa să tragă la titlu.
Într-un interviu acordat la SUPER GALA FANATIK 2024, căpitanul ”câinilor” a precizat faptul că intrarea în play-off este marele obiectiv pentru acest sezon, dar jucătorii nu se vor da în lături dacă se va putea și mai mult.
”Din moment ce sunt aici cred că a fost un an destul de bun. Mă bucur că pot să fac parte din această gală și sunt nerăbdător să văd cum va fi. Sezonul trecut a fost unul dificil, abia cer ne-am salvat de la retrogradare, dar acest sezon este unul foarte bun pentru noi, se vede acest lucru în clasament și sper să terminăm anul acolo sus în primele 6.
(n.r. – Ce s-a schimbat față de sezonul trecut?) Suntem un grup foarte bun, cred că asta este super-puterea noastră. Ne înțelegem foarte bine, avem băieți de caracter și ne dăm viața pe teren unul pentru altul.
(n.r. – Te așteptai la începutul sezonului să fiți pe loc de play-off?) Nu mă așteptam neapărat să fim pe primul loc, dar mă așteptam să facem un sezon mai bun decât cel precedent. Nu cred că ne dădea nimeni șansa să fim unde suntem acum și mă bucur că am demonstrat că putem să fim aici și chiar putem să ne batem la primele locuri.
(n.r. – Play-off-ul este marele obiectiv pentru acest sezon?) Da, play-off-ul rămâne obiectivul pe care ni l-am setat sezonul acesta, dar dacă vom putea să terminăm mai sus, locurile 3, 2, cu atât mai bine”, a declarat Dennis Politic.
Atacantul a recunoscut că așteaptă cu nerăbdare construirea noului stadion și a făcut o paralelă între fotbalul din România și cel din ligile inferioare din Anglia, acolo unde a evoluat înainte de a veni la Dinamo.
”(n.r. – Aștepți un nou stadion în Șoseaua Ștefan cel Mare?) Cu siguranță. Din ce am înțeles se lucrează la acest stadion și îl așteptăm cu nerăbdare, să avem și noi o casă a noastră. Deocamdată ne simțim bine pe Arcul de Triumf și cred că acolo este casa noastră, pentru că acolo am reușit să obținem cele mai multe victorii până acum.
(n.r. – Cât de diferit e fotbalul în Anglia față de cel din România?) Mi se pare o calitate destul de bună și în SuperLiga, un nivel de fotbal destul de bun. Diferența este că în Anglia se pune accentul mai mult pe partea fizică, dar calitatea individuală a jucătorilor, tehnic vorbind, este mai bună aici în SuperLiga față de Liga 3 din Anglia unde am jucat”, a spus Politic, la SUPER GALA FANATIK 2024.