Meciul Dinamo – Rapid 0-0 a fost unul extrem de tensionat, iar în final jucătorii celor două formații au fost aproape de bătaie. Marian Barbu a eliminat câte un jucător din fiecare tabără, dar Dennis Politic crede că deciziile au fost dure.
La finalul partidei de pe Arena Națională, căpitanul ”câinilor” a mărturisit că formația sa a jucat mai bine, merita cele 3 puncte și este convins că Dinamo se va implica în lupta la titlu în acest sezon.
”Suntem oarecum mulțumiți pentru că suntem pe locul 2, suntem în play-off. Puteam mai mult în seara asta, ne-a lipsit golul și cred că meritam să câștăgăm. Am avut ocazii pe care mi le-am singur, au fost șuturi din afara careului, dar nu au intrat. S-a terminat 0-0, dar a fost u n meci frumos.
(n.r. – Ce s-a întâmplat în minutele de prelungire când s-au încins spiritele și au fost și două eliminări?) Din câte zicea arbitrul, Opruț a venit de la distanță și l-a împins, dar cred că e prea mult, toți am împins la faza aia.
Acum ne vom relaxa, dar când ne vom întoarce, vom avea obiectiv play-off-ul, iar dacă vom fi acolo, cu siguranță vom ținti titlul. Cred că suntem favoriți în majoritatea partidelor. Sunt puține meciuri în care nu pornim favoriți.
În 2025 vreau să fiu din ce în ce mai bun, să dau goluri și assist-uri, să ajung cu echipa în play-off și să ne batem la titlu acolo. Și la națională, bineînțeles. Sper ca performanțele mele să convingă”, a declarat Politic, pentru digisport.ro.
După remiza din întâlnirea Dinamo – Rapid 0-0, din etapa a 21-a a SuperLigii, ”câinii” au ratat șansa de a încheia anul 2024 pe primul loc. ”Roș-albii” sunt pe 2, la un singur punct în spatele liderului Universitatea Cluj.
În minutele de prelungire a existat un duel mai încins între dinamovistul Astrit Selmani și rapidistului Christopher Braun, iar de aici s-a pornit un meleu în care jucătorii celor două echipe au fost aproape de bătaie.
După minute bune de îmbrânceli, arbitrul Marian Barbu l-a eliminat pe Braun și pe Raul Opruț de la Dinamo. Acesta din urmă a primit cartonașul roșu după intervenția VAR, pentru că l-a împins cu putere la pământ pe Aaron Boupendza.