Dinamo a suferit prima înfrângere după 13 meciuri consecutive fără eșec. „Câinii roșii” au pierdut duelul cu Farul Constanța de pe „Arcul de Triumf”. Scorul final a fost 2-0 pentru marinari, la capătul unui joc foarte spectaculos.
Bucureștenii plecau cu prima șansă în meciul de pe „Arcul de Triumf”. Farul nu are parte de un sezon deloc rău, însă elevii lui Gică Hagi au intrat foarte bine pe teren și au câștigat cele trei puncte.
Jucătorii de la Dinamo au recunoscut că nu au făcut cel mai bun meci, însă au declarat la unison că sunt pregătiți pentru derby-ul cu FCSB din etapa următoare. Se anunță un meci tare, iar atmosfera va fi una de senzație.
„Nu e revenirea pe care mi-o doream. Mă așteptam la un cu totul alt rezultat. Mă așteptam ca, în seara asta, să ne securizăm locul în play-off, dar vom continua să muncim și în etapele următoare. Cred că am avut destule ocazii. Știam că sunt o echipă bună. Noi nu am fost suficient de eficienți.
Eu cred că merităm să fim aici, unde suntem. Mai sunt trei etape și, cu siguranță, vom intra în play-off. Încercăm să ne perfecționăm jocul. Și adversarii încearcă să ne contracareze. Vine derby-ul săptămâna viitoare, cu siguranță vom fi pregătiți.
Eu m-am simțit foarte bine din punct de vedere fizic. M-am antrenat cu echipa și voi fi pregătit 100%. Va fi cel mai greu meci. În tur, ne-au pus mari probleme. Vom merge montați și vom da tot ce putem. Ei au două loturi, au foarte mulți jucători”, a explicat Dennis Politic la zona mixtă.
„Din păcate, nu este o seară prea fericită pentru noi. Am pierdut primul meci după o serie lungă de rezultate pozitive. Din păcate, am avut ocazii pe care nu am știut să le fructificăm. Trebuie să ținem capul sus și să o luăm de la capăt.
Nu știu dacă ne-au surprins cei de la Farul. Se întâmplă să mai luăm gol și din fază fixă. A fost și puțin ghinion. Au avut și ei multe tranziții. Noi am încercat să atacăm și să punem presiune pe ei. Ne bucurăm că am avut atât de multe ocazii. Asta este fotbalul. Am încercat să punem presiune.
E un derby. E important pentru suporterii noștri să câștigăm acest meci. Va fi o atmosferă incendiară. Ei au și returul din Europa League. Avem timp să ne pregătim. Mergem să scoatem un rezultat pozitiv”, a precizat Raul Opruț.