Dennis Politic a oferit un interviu în care a discutat despre viitorul său și despre obiectivul echipei din acest sezon. Așadar, căpitanul lui Dinamo a mărturisit că își dorește să fie convocat la echipa națională.
Căpitanul lui Dinamo l-a întâlnit pe Mircea Lucescu la Săftica, înaintea barajului cu Csikszereda, însă aceștia nu au discutat atunci despre echipa națională. Cu toate acestea, Dennis Politic recunoaște că obiectivul său este să îmbrace tricoul României.
“Sigur că mă gândesc la naţională, este un obiectiv al meu, personal. Dar nu pun presiune pe mine, să marchez un anumit număr de goluri sau altceva… Vreau să mă bucur de fotbal şi iau lucrurile treptat.
L-am întâlnit o singură dată pe Mircea Lucescu, a venit la Săftica să ne încurajeze înainte de barajul cu Csikszereda, însă nu am discutat cu dânsul între patru ochi. S-a adresat întregului grup atunci”, a declarat Dennis Politic, potrivit celor de la sportpesurse.ro.
Pe lângă convocarea la echipa națională, căpitanul lui Dinamo mai are un vis, acela de a juca în Premier League: “Eu sunt fericit la Dinamo, dar, ca orice jucător, aspir să evoluez cândva la o echipă puternică din străinătate. Visul meu este să ajung în Premier League”.
Dennis Politic susține că formația din Ștefan cel Mare are ambiții mari în acest sezon. Așadar, căpitanul lui Dinamo a dezvăluit că întregul club are ca obiectiv play-off-ul SuperLigii. Acest lucru vine în urma jocului prestat în cele 6 etape de campionat, dar și după un baraj de retrogradare jucat în sezonul anterior.
“Sincer, noi ne-am propus să intrăm în play-off. Văd intenstitate la antrenamente, văd seriozitate. Play-off-ul e un obiectiv realist. Cred că secretul nostru e că ne înțelegem şi în afara terenului la fel de bine precum la meciuri. S-au integrat şi străinii, dar nu contează naționalitatea. Simt că suntem o familie.
Este devreme să mă pronunţ, au trecut abia 6 etape. La ce am demonstrat noi, ca echipă, totul e posibil. Să ținem cont că am jucat împotriva unor echipe foarte bune până acum, am întâlnit CFR Cluj, Petrolul, Rapid… Sunt încrezător privind calificarea în play-off, dar să rămânem şi cu picioarele pe pământ”, a spus căpitanul lui Dinamo, conform sursei citate.
În final, Dennis Politic susține că Dinamo va avea cel mai greu meci de până acum contra formației lui Mihai Rotaru: “Contra Universităţii Craiova va fi cel mai dificil meci al nostru de până acum. Îl au în echipă şi pe cel mai bun jucător, Alex Mitriţă. Dar, să nu uităm: noi jucăm acasă, avem un moral ridicat, suporterii vor fi alături de noi, iar Dinamo traversează o perioadă bună”.