Experții în domeniu alimentar ne spun cum să facem deosebirea dintre o roșie românească și una din Turcia. Sunt câteva aspecte care ne spun din start care este produsul autohton și care este cel din import.
În ciuda faimosului program ”Tomata”, țara noastră continuă să importe masiv legume din alte zone ale lumii. Subvențiile primite de fermieri nu au oferit rezultatele dorite.
Cel puțin asta observăm pe piață. România a devenit în ultimii ani cel mai mare importator de roșii turcești. Această situație afectează în primul rând consumatorii, care plătesc prețuri semnificativ mai mari pentru roșii.
Mariana Jelea, o antreprenoare Giurgiu, cultivă roșii pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați. S-a înscris ca mulți alți români în programul Tomata, însă se plânge că ajutorul nu îi este de mare folos.
”3.000 de euro ce este? Folia şi sămânţa. Nici atâta. Măcar 5.000 de euro. Ca să fie şi ţăranul mulţumit, că de aia se chinuie. Şi de aia vor să mănânce roşie bună în luna mai, roşia românească, să aibă gust“, spune Mariana Jelea, conform Observator News.
În ciuda faptului că peste 20.000 de producători au avut parte de subvenții, producția de legume a fost în scădere dramatică. Aproape toate supermarketurile sunt invadate de roșiile din import. Cele turcești domină piața. Prețurile nu sunt deloc mici. Astfel, o caserolă cu roșii cherry de 500 g costă 8 lei. De asemenea, roșiile vrac se vând cu 8 lei pe kilogram.
Românii pot foarte ușor să facă diferența între o roșie din Turcia și una românească. Cele din țara noastră, deși nu sunt perfecte și nu au un aspect care să atragă privirea, au un miros veritabil.
Celelalte, din import, arată mult mai bine. Întrebarea pe care și-o pun experții este una simplă: care este cantitatea de pesticide din aceste legume aduse de peste hotare?
“Aici avem o roșie din Turcia și aici avem o roșie din România. Se vede clar diferența, poate nu sunt atât de frumoase, nu sunt perfecte, dar au un miros mult mai puternic, versus aceste roşii. Sunt perfecte, dar nu ştim cu adevărat care e cantitatea de pesticide. Asta de Turcia pare mult mai perfectă. Această roşie se simte foarte clar că nu a fost forţată“, spune Fabius Antal, expert nutriție, pentru sursa citată.