News

Depășire mortală pe E70. Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața după ce a intrat cu un Audi într-o dubă pe contrasens

O depășire periculoasă l-a costat viața pe un șofer de doar 19 ani. A intrat într-o dubă și l-a rănit grav și pe conducătorul acesteia
14.09.2024 | 22:54
Depasire mortala pe E70 Un tanar de 19 ani sia pierdut viata dupa ce a intrat cu un Audi intro duba pe contrasens
Un tânăr de doar 19 ani a murit într-un accident după ce a făcut o depășire riscantă. Un alt șofer a fost rănit grav în coliziune. Sursa foto: Colaj foto / Captură video / teleorman-news.ro
ADVERTISEMENT

Un accident extrem de grav a avut loc pe un drum din Teleorman. O depășire periculoasă i-a fost fatală unui tânăr de numai 19 ani care a intrat cu autoturismul său marca Audi într-o dubă.

Depășire mortală pe un drum din Teleorman

Totul s-a întâmplat pe drumul european E70, la ieșirea din localitatea Drăgănești Vlașca. Conform Teleorman News, tânărul din județul Timiș care conducea autoturismul Audi ar fi fost vinovat de producerea accidentului, în urma căruia a și murit.

ADVERTISEMENT

În ajutorul victimelor au fost solicitate echipajele medicale prin numărul de urgență 112, iar la fața locului au intervenit o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare, două ambulanțe SMURD și patru echipaje SAJ pentru a acorda primul ajutor.

De asemenea, un elicopter SMURD a intervenit și l-a transportat pe șoferul dubei la spital. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul rutier.

ADVERTISEMENT

Pentru a fluidiza traficul, oamenii legii au închis temporar circulația pe E70, iar astfel și intervenția echipajelor s-a putut realiza în regim de urgență.

ADVERTISEMENT

Șoferul dubei ar fi reușit să vorbească cu polițiștii

Potrivit unor informații citate de totalimpact.ro, șoferul autoutilitarei ar fi reușit să spună câteva cuvinte pentru anchetatori, povestind că s-a văzut pur și simplu cu mașina în față și nu a mai putut evita impactul, iar mai departe nu își mai amintește.

ADVERTISEMENT

În urma impactului, cele două autovehicule au fost distruse, iar cel mai grav a fost mașina condusă de tânăr. Nu s-a mai ales nimic din ea și a rămas doar un morman de fiare.

„În urma accidentului au rezultat două victime, una cu leziuni incompatibile cu viața, încarcerată, iar cealaltă, conștientă și cooperantă, politraumatizată, blocată în caroserie. Ambele persoane au fost extrase de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare.

ADVERTISEMENT

Persoana rănită a primit primul ajutor de la echipajele medicale, a fost stabilizată și preluată de elicopterul SMURD, pentru a fi transportată la Spitalul Floreasca, din municipiul București. Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor P.S.I., iar autoritățile competente au preluat cazul pentru cercetări”, a transmis ISU Teleorman.