Joi, 7 mai, se împlinesc 40 de ani de la cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc, cucerirea Cupei Campionilor Europeni. La 7 mai 1986, Steaua București s-a impus în fața Barcelonei la loviturile de departajare, într-o finală jucată la Sevilla. La „loteria” penalty-urilor, Helmuth Duckadam, intrat în legendă, a apărat patru execuții consecutive. Pentru a celebra această reușită, membrii generației Steaua ’86 au fost invitați în Parlamentul României.
FANATIK a stat de vorbă cu Valentin Florea după evenimentul desfășurat în Parlamentul României, dedicat generației Steaua ’86. Membrul AUR a transmis că foștii fotbaliști vor fi remunerați cu o indemnizație de merit, însă, cel puțin pentru moment, nu se cunoaște suma exactă care va fi oferită. Cu sinceritate, Florea a declarat că ar fi oferit 5.000-10.000 de euro lunar pentru gloriile sportului, însă acest lucru nu depinde de el.
„Steaua este cel mai mare brand pe care România îl are. Este păcat că a trebuit să treacă 40 de ani pentru ca cineva să aibă această inițiativă. Atât timp cât îi avem în viață, este important să fie apreciați nu doar declarativ, ci și faptic. Cei care au făcut sport de mare performanță ar trebui să fie remunerați până la finalul vieții. 7 mai este o zi istorică în fiecare an, din 1986 până în prezent. Cred că și în 2086 va fi o zi istorică. Mi-aș dori ca o astfel de performanță să se repete, ca România să mai câștige un trofeu al Ligii Campionilor și să revină la același nivel, însă este greu. Nu se investesc suficienți bani în sport.
M-am bucurat că toți colegii parlamentari au luat cuvântul astăzi în plen. Procesul legislativ va dura aproximativ 5-6 luni, astfel că jucătorii Stelei ’86 ar urma să primească indemnizația de merit peste circa jumătate de an. Nu s-a discutat despre o sumă concretă, însă vor exista discuții. Dacă ar fi după mine, ar trebui să primească mii de euro, chiar 5.000-10.000 de euro lunar, însă, în mod realist, îmi este greu să spun”, a declarat Valentin Florea.
Valentin Florea este un bun cunoscător al sportului, fiind unul dintre foștii lideri ai galeriei Stelei. Întrebat despre o posibilă asociere a Clubului Sportiv al Armatei Steaua, membrul AUR susține că locul „militarilor” este în SuperLiga, însă o colaborare cu un investitor din mediul privat ar trebui să aducă beneficii pentru ambele părți.
„Nu pot vorbi în numele partidului, însă poziția mea personală este că Steaua nu trebuie să dispară. Steaua este echipa pe care o știm cu toții, născută și crescută în cartierul Ghencea. Trebuie să revină în prima ligă, acolo unde îi este locul.
Din punctul meu de vedere, o asociere este binevenită, atât timp cât acest demers poate fi realizat astfel încât ambele părți să aibă de câștigat. Aceste parteneriate public-private nu au fost întotdeauna de succes. Este important ca nimeni să nu se simtă păcălit”, a mai spus Valentin Florea.
Pe finalul interviului oferit pentru FANATIK, membrul AUR a transmis că fanii ar trebui să învețe mai bine istoria, pentru că doar așa vor ști de partea cărei tabere să se poziționeze. Valentin Florea a lansat un atac și către Gigi Becali, despre care a declarat că „a dezbinat suporterii”, iar din cauza acestui lucru FCSB are o bază atât de mare de simpatizanți.
„Mesajul meu pentru suporterii steliști este să învețe istoria: când s-a înființat clubul, cine l-a înființat, cum s-a ajuns aici, cine a fost creatorul marii echipe Steaua, domnul Ion Alecsandrescu. Trebuie să înțelegem că Steaua nu poate fi decât în Ghencea.
În același timp, nu îi voi blama pe cei care țin cu FCSB. Sunt convins că acolo sunt foarte mulți steliști. Această dezbinare a fost creată de o singură persoană, pe care o știm cu toții (n.r. – Gigi Becali). Din cauza orgoliului de care a dat dovadă, am ajuns ca astăzi noi, suporterii, să fim dezbinați”, a conchis Valentin Florea.