News

Deputatul Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, urmărit penal de DNA într-un dosar de corupţie

Adrian Miuțescu este cercetat penal de către Serviciul Teritorial Pitești al DNA într-un dosar de corupție. Miuțescu deține funcția de membru al Camerei Deputaților și președinte al PNL Argeș.
12.11.2021 | 10:22
Deputatul Adrian Miutescu presedintele PNL Arges urmarit penal de DNA intrun dosar de coruptie
ADVERTISEMENT

Președintele PNL Argeș deputatul Adrian Miuțescu este cercetat penal de către Serviciul Teritorial Pitești al DNA într-un dosar de corupție. De altfel, acesta nu este singurul membru al liberalilor vizat de procurorii anticorupție.

Adrian Miuțescu urmărit penal de DNA pentru uz de influență

Procurorii au dispus punerea sub urmărire penală a lui Adrian Miuțescu sub aspectul comiterii unui număr de opt fapte de folosire a autorității sau influenței de către cel care îndeplinește o funcție de conducere în cadrul unei formațiuni politice, cu scopul obținerii pentru propria persoană sau în folosul altei persoane a unor foloase necuvenite, informează vineri un comunicat al DNA.

ADVERTISEMENT

„MIUȚESCU GHEORGHE ADRIAN, președinte al Organizației Județene Argeș a unui partid și deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000)”, precizează DNA în comunicat.

Alți doi membri PNL sunt vizați de către DNA

În același dosar, sunt cercetați, potrivit aceleiași surse, președintele PNL Pitești, alături de viceprimarul Gelu Tofan, și Cristian Mitrofan, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Argeș.

ADVERTISEMENT

Aceștia fiind vizați de către DNA pentru săvârșirea unei infracțiuni de exercitare a unei influențe sau a unei autorități de către un individ care ocupă o funcție de conducere într-un partid, cu scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, precum și de către Ovidiu Chiru, comisar superior în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Argeș, pentru instigare pentru același tip de abatere.

„În ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă de existenţă a infracţiunilor precizate, fiind conturată următoarea stare de fapt: în perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuţescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, şi-ar fi folosit influenţa şi autoritatea ce decurg din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar şi a unei alte persoane în funcţii de conducere la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Argeş. Aceasta, în condiţiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană”, se precizează în comunicatul DNA.

ADVERTISEMENT

Miuțescu a fost cel care a intervenit pentru desemnarea unei persoane într-o funcție de conducere

Procurorii DNA invocă faptul că, acționând în aceeași manieră, Miuțescu a fost cel care a intervenit pentru desemnarea unei persoane într-o poziție de conducere la Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și pentru strămutarea sediului instituției de la Ploiești la Pitești.

„În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuţescu Gheorghe Adrian şi-ar fi folosit influența şi autoritatea ce decurg din funcţia menţionată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori şcolari şi directori de şcoli a unor persoane agreate de partid, aceste influenţe fiind exercitate şi la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş. Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum şi în lunile aprilie şi august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naţionale Poşta Română în scopul angajării unei persoane la această instituţie, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcţie de conducere la nivel județean”, se mai arată în comunicat.

ADVERTISEMENT

De ce sunt vizați Gelu Tofan, Cristian Mitrofan și Ovidiu Chiru

Procurorii acuză, totodată, că, în perioada iulie-august 2021, suspecții Gelu Tofan și Cristian Mitrofan și-ar fi exercitat influența și atribuțiile ce le reveneau din funcțiile deținute în partid pe lângă anumite persoane aflate în cadrul Inspectoratului Școlar Argeș.

„În scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum şi pentru numirea în funcția de directori de şcoli a unor persoane agreate de partid”, se mai precizează în comunicat.

„TOFAN GELU, președinte al Organizației Pitești a unui partid și viceprimar al municipiului Pitești, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000); MITROFAN CRISTIAN, vicepreședinte al Organizației Județene a unui partid, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000); CHIRU OVIDIU, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș, pentru instigare la una dintre infracțiunile reținute în sarcina primului menționat” se arată în comunicat.

ADVERTISEMENT