Într-un context politic extrem internațional extrem de complicat, deputatul maghiar Laszlo Toroczkai iese la rampă cu o aluzie fățișă legată de extinderea Ungariei. Acesta a sugerat că țara sa ar putea avea din nou graniță comună cu Polonia, prin nordul României, în regiunea Transcarpatia, care aparține azi Ucrainei.
Fondatorul partidului de extremă dreapta ”Mișcarea Patriei Noastre” a ținut să felicite Polonia cu ocazia zilei naționale printr-un mesaj controversat pe Twitter.
El a postat o fotografie din 1939, care înfățișează un grănicer polonez și un soldat maghiar, strângându-și mâna după preluarea Zakarpattiei de către Ungaria, potrivit ziare.com. În acei ani, regiunea respectivă aparținea Cehoslovaciei.
”Astăzi, de ziua Independenței Poloniei. Dumnezeu să binecuvânteze Polonia. Ne vedem la granița comună polono-maghiară”, a scris deputatul ungar pe contul lui de Twitter.
Afirmația nu a scăpat netaxată de oficialitățile de la Kiev, care au luat atitudine față de apelul deputatului maghiar. Ei au cerut guvernului de la Budapesta să se delimiteze de afirmațiile lui Toroczkai.
”Apelul deputatului maghiar László Toroczkai de a revizui frontierele de stat este inacceptabil.
Facem apel la guvernul maghiar să condamne astfel de declarații iresponsabile care subminează relațiile bilaterale și nu corespund spiritului de bună vecinătate”, a declarat Oleg Nickoloenko, secretar de presă al Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina.
Transcarpatia are, în acest moment, o comunitate importantă de etnici maghiari, care locuiesc pe actualul teritoriu al Ucrainei.
În urmă cu câteva luni, Peter Szijarto, Ministrul Afacerilor Externe de la Budapesta, a anunțat că țara lui s-ar putea implica în războiul din Ucraina, pentru a le apăra interesele maghiarilor care locuiesc în Transcarpatia.
Laszlo Toroczkai este un politician controversat, care în 2006 a ars simboluri naționale slovace, în cadrul unei demonstrații care a avut loc la Budapesta. El a primit interdicție de a intra în Slovacia pentru cinci ani.