Cel mai cunoscut blogger din România o atacă dur pe Manuela Hărăbor, una dintre actrițele care l-au susținut fervent pe Călin Georgescu la prezidențiale.
Totul a pornit de la o postare făcută de Dumitru Coarnă, membru SOS (partidul Dianei Șoșoacă) despre o directivă a Uniunii Europene care ar promova pedofilia. Profesorul universitar Oana Băluță a demontat fake-news-ul care a circulat pe internet în ultimele ore, postare pe care și Manuela Hărăbor a partajat-o fanilor ei.
„Dumitru Coarnă minte că există o ”nouă directivă europeană” pe care o numește ” pedofilie mascată prin “educație timpurie” care obligă statele să implementeze ” în toate grădinițele și școlile primare din Uniunea Europeană va fi implementat Programul Național de Educație privind Viața Afectivă, Relațională și Sexuală (EVARS). Inițiativa promovată de Comisia Europeană are ca scop „educația timpurie” a copiilor!”, notează Oana Băluță pe rețeaua de socializare Facebook.
De fapt, nu este vorba despre nicio directivă europeană, ci despre un program care ar putea fi implementat în Franța, din toamnă. Vestea alarmantă, demontată de profesoara de la SNSPA, s-a rostogolit în mediul online. Manuela Hărăbor a spus, nici mai mult, nici mai puțin decât că UE prin instituțiile și mecanismele ei ar încuraja pedofilia!
Zoso (Vali Petcu) cel mai cunoscut blogger de la noi a intervenit în această poveste și a pus-o la colț pe actrița care își exprimă opiniile politice pro-suveraniste îndeosebi la Realitatea Plus.
„Manuela Hărăbor este mizerabilă. Pentru cine credea că mizeria de acum doi ani, cu „în unele state democrate s-a dat legea că mama poate lăsa copilul să moară după ce l-a născut”, a fost o întâmplare, iată că nu”, notează Vali Petcu pe blogul personal.
„Și pentru că suntem un popor de lași, ne facem că nu vedem. Becali fiind Becali. Nu te poți aștepta de la el să se vindece, dar ai nevoie de banii lui, așa că te prefaci că de data asta va fi altfel.
Also, ați văzut că aia mică a dat de gustul puterii și nu vrea să o mai lase? Aproape că plâng că bieții patroni din Horeca nu au angajați. Să dea salarii mai mari, zic, dacă tot au făcut 40 lei ciorba”, a mai scris Zoso, comentând situația politică la zi din România.
Ce a scris, însă, Manuela Hărăbor de a înfierbântat internetul? Așa cum precizam în rândurile de mai sus, vedeta teatrului românesc a luat de bun textul pe care l-a scris Dumitru Coarnă. La rândul ei, Hărăbor le-a bătut obrazul celor din tabăra pro-europeană, atât politicienilor cât și votanților care i-au criticat aspru pe suveraniști, întrebându-i dacă pedofilia este o valoare pe care românii ar trebui s-o apere.
„Astea sunt valorile europene pentru care unii apără eutanasierea democrației?”, a scris Hărăbor pe pagina sa de Facebook. FANATIK a contactat-o pe actriță pentru a-și exprima un punct de vedere, dat fiind amploarea pe care a căpătat-o acest subiect în mediul online, dar nu a dat curs solicitării noastre până la ora redactării acestui articol.