Sport

Derby de România pe burta GOALĂ. Dinamoviștii sunt din nou neplătiți și vânzarea clubului e în aer. EXCLUSIV

06.10.2019 | 16:20
Derby de Romania pe burta GOALA Dinamovistii sunt din nou neplatiti si vanzarea clubului e in aer EXCLUSIV
ADVERTISEMENT

Dinamoviștii au luptat aseară ca în vremurile bune în Derby de România. Nu au fost gladiatori, dar au fost inteligenți și au fost aproape să obțină prima victorie după mult timp în fața rivalilor de la FCSB. Dacă înaintea acestui meci n-a fost nici vorbă să primească bani suplimentari pentru o eventuală victorie, ceea ce surprinde însă este că nici măcar nu sunt cu salariile la zi! Pe 15 octombrie împlinesc două luni de când nu și-au primit lefurile.

Derby pe BURTA GOALĂ. Dinamoviștii sunt din nou neplătiți

De când a preluat Ionuț Negoiță clubul, echipa din Ștefan cel Mare era una dintre singurele formații care-și plătea fotbaliștii la timp. De când au ajuns în play-out, lucrurile s-au schimbat. Au venit mai puțini bani din drepturile TV, n-au mai fost prea mulți fotbaliști de export, iar clubul s-a autofinanțat. În primă fază, Negoiță a luat decizia să-i pedepsească pe jucători și nu le-a mai dat banii la timp. Iar apoi a devenit ușor, ușor  o obișnuință. Mircea Rednic a încercat să rezolve sezonul trecut problema și a împrumutat clubul în mai multe rânduri ca să fie fotbaliștii plătiți la zi. Tot el le dădea și prime după meci. Și nu doar lor, ci și staff-ului echipei.

ADVERTISEMENT

A fost însă dat afară și problemele cu banii s-au acutizat. Eugen Neagoe le promitea jucătorilor săi în ultimele zile din cantonamentul de la Marbella că va rezolva situația. ”Am vorbit și aseară. Știu că este o situație neplăcută, că sunteți neplătiți de două luni, dar o să mă asigur că asta nu o să se mai întâmple. Când ne vom întoarce în țară veți fi cu salariile la zi. Voi trebuie să vă gândiți doar la meciul cu Viitorul când ne întoarcem în țară”, le-a transmis Neagoe jucătorilor săi pe 3 iulie la ultimul antrenament din stagiul de pregătire din Spania.

Nici după această promisiune nu și-au primit salariile la timp. Ultima plată efectuată către jucători și către staff a fost pe 15 august. Eugen Neagoe și-a reziliat contractul în urma rezultatelor foarte proaste, dar și a problemelor de sănătate. Între timp a venit Dusan Uhrin (n.r. a semnat contractul pe 13 august), care nu a încasat până în acest moment vreun ban de la Dinamo. Totuși, atât fotbaliștii, cât și staff-ul, înțeleg că este o situație specială la Dinamo din cauza unei posibile vânzări a clubului. Și vor să demonstreze în ciuda problemelor salariale că anul acesta situația s-a schimbat și încearcă împreună să ducă formația în play-off.

ADVERTISEMENT

Situație incertă în ceea ce privește negocierile cu Claudiu Florică

Dacă Ionuț Negoiță a anunțat luna trecută că Claudiu Florică este interesat să preia clubul și că actele s-ar putea semna pe 1 octombrie, oficialii dinamoviști nu cred că acest lucru se va întâmpla până la urmă. Florică a anunțat că negocierile vor mai dura din cauza faptului că se gândește să preia întreg pachetul de acțiuni, dar sunt puțini cei care cred în această variantă.

Iar Florin Prunea a pus batista pe țambal: ”Pe Negoiță îl preocupă soarta echipei, nu vânzarea ei! Sincer, noi de fiecare dată când vorbim, discutăm doar despre echipă”, a spus astăzi directorul general al lui Dinamo.

ADVERTISEMENT