FCSB – Dinamo se joacă miercuri de la ora 20:45, în etapa a 21-a a Ligii 1. Partida este de mai mulți ani numită „Derby de România”, în ciuda faptului că niciuna dintre cele două echipe nu este cea mai titrată din România.
Pe 4 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti a stabilit că palmaresul celei mai titrate echipe din România este la CSA Steaua. Nu este o sentinţă definitivă şi a fost atacată de avocaţii lui Gigi Becali. Dar este executorie! Ceea ce înseamnă că Steaua este cea mai titrată echipă din România.
Formaţia din Ghencea a câştigat 21 de campionate şi 20 de Cupe. În plus, are şi două preţioase trofee europene: Cupa Campionilor în 1986 şi Supercupa Europei în 1987. Ultimul titlu a fost obţinut în 2001, iar ultima Cupă în 1999.
Dinamo este a doua cea mai titrată echipă din România, cu 18 titluri de campioană în palmares. Ultimul titlu a fost obţinut în 2007, iar ultima cupă în 2012.
Înfiinţată în 2003, conform deciziilor date de instanţele de judecată, FCSB se laudă în acest moment cu 10 trofee interne. Dintre care cinci titluri de campioană, ultimul obţinut în 2015. Iar ultimul trofeu a fost Cupa României, obţinută în vară.
Problema pentru FCSB este că nouă dintre aceste zece trofee nu sunt recunoscute oficial. Cu aceeaşi sentinţă din 4 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea in constatare depusă de Fotbal Club FCSB S.A. pentru recunoaşterea palmaresului din 2003 până în acel moment.
În motivare, magistraţii au considerat că acele trofee nu pot fi luate în considerare pentru că au fost obţinute sub titulatura Steaua Bucureşti, pe care FCSB nu ar fi avut voie să o folosească. Asta după deciziile date de Tribunalul Bucureşti în decembrie 2016 şi mai apoi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din mai 2018, prin care FCSB a pierdut dreptul de a purta numele Steaua. Dreptul de a folosi marca fusese pierdut încă din decembrie 2014.
În aceste condiţii, singurul trofeu oficial din palmaresul celor de la FCSB este cel obţinut în 2020. Cupa României, după o finală împotriva celor de la Sepsi, scor 1-0, cu Dennis Man autorul singurei reuşite.