Sport

Derby-ul Craiovei, comparat cu Milan – Inter și Atletico – Real Madrid. Ionuț Rada: „Niciuna nu se numește Universitatea!” Exclusiv

Ionuț Rada așteaptă cu sufletul la gură primul derby în Liga 1 dintre FC U Craiova 1948 și U Craiova. Fostul fundaș este atât de îndrăgostit de tot ceea ce înseamnă „Știința”, încât nu poate susține doar una dintre echipe.
03.10.2021 | 06:27
Derbyul Craiovei comparat cu Milan  Inter si Atletico  Real Madrid Ionut Rada Niciuna nu se numeste Universitatea Exclusiv
ADVERTISEMENT

Ionuț Rada (39 de ani) este unul dintre cei mai norocoși fotbaliști români. Fostul stoper a îmbrăcat tricoul unora dintre cele mai importante cluburi din România, precum Universitatea Craiova, Rapid, Steaua sau CFR Cluj. Nimic nu se poate compara însă cu prima dragoste, „Știința”.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK, Rada a vorbit cu nostalgie despre formația care l-a lansat în fotbalul mare, dar și cu nerăbdare în așteptarea derby-ului care împarte orașul în două, FC U Craiova 1948 – U Craiova.

ADVERTISEMENT

Derby-ul Olteniei, FC U Craiova 1948 – U Craiova, analizat de unul dintre foștii fotbaliști ai Băniei

Salut, Ionuț. În sfârșit avem în Liga 1 derby-ul Craiovei, FC U Craiova 1948 – U Craiova. Ce așteptări ai de la acest meci?

– Când eram eu mic și am început fotbalul, în Craiova era meciul dintre Electroputere Craiova și Universitatea. Îmi amintesc că lumea din oraș privea atât de relaxată acest meci, pentru că nu era văzut ca o rivalitate. Acum, lucrurile s-au schimbat. Nu m-aș fi gândit niciodată, ca după 20 de ani de când m-am apucat de fotbal, că vor fi două echipe cu același nume, cu aceleași culori.

ADVERTISEMENT

Îmi doresc să văd spectacol în tribune, la nivel de suporteri, să văd pe teren, la fel, că ambele echipe își doresc victoria și îmi doresc ca aceste două cluburi să crească și să se dezvolte și toată zona Olteniei să se mândrească cu aceste două echipe.

Cum vezi această împărțire a fanilor din Craiova? În jurul acestui meci pare să se creeze o emulație destul de mare, dar crezi că e benefică această situație pentru fotbalul românesc și mai ales pentru oraș?

ADVERTISEMENT

– Este normal, având în vedere ce s-a întâmplat în acea perioadă, cu dezafilierea Craiovei, cu supărarea pe Mititelu. Oamenii s-au împărțit. Nu au fost de acord cu perioada în care Craiova nu avea echipă de fotbal. Regulile au fost la momentul acela de a promova o echipă în Liga 2, pe CS Universitatea Craiova. Deci, cumva, lumea s-a împărțit pe cât de mult își dorea să vadă din nou fotbal în Craiova.

Emulația îmi place. Și, cum am spus, încă de când proiectul lui Mititelu a început să prindă, pentru că mai întâi a plecat CS U cu acest proiect, după care Mititelu, am spus că singura mea bucurie este că zona Olteniei și Craiova vor avea două echipe. În acel moment era în Liga 4, Liga 3, și mă gândeam că cel mai mare avantaj îl vor avea suporterii. Vor avea în fiecare săptămână fotbal la Craiova, copiii vor avea mai multe șanse pentru că vor avea deschidere mai mare către aceste două cluburi.

ADVERTISEMENT

Eu cred că este benefic. Vedem multe orașe din Europa care au echipe rivale, Milan – Inter, Atletico – Real Madrid, sunt foarte multe echipe care pot să ducă același oraș împreună fără probleme și Craiova cred că poate avea două echipe. Sunt susținute de oameni potenți financiar, echipele pot atrage sponsori. Să nu uităm de Cluj. Atunci când CFR a început să joace în Europa a început să se audă din nou despre Cluj ca despre un oraș care produce fotbal.

Ionuț Rada: „Niciuna dintre ele nu se numește Universitatea Craiova!”

Tu ai început fotbalul la Universitatea Craiova. Ne poți spune la care dintre Craiove ai jucat? Dacă știi…

– Ai zis bine… Eu am jucat la Universitatea Craiova. E greu să spun acum la care și cum. Dacă pentru mine la FCSB-Steaua este mult mai ușor, pentru că nu s-a dezafiliat, nu s-a desființat, nu a fost o pauză atât de mare, mi-e foarte simplu să spun acolo că am jucat la Steaua, care, într-adevăr, acum se numește FCSB. Aici îmi este mai greu să mă pronunț. Pentru că atunci era doar o echipă. Nu era CS Universitatea Craiova, nu era FC U Craiova 1948. Este foarte greu să știu exact. Sunt tot felul de decizii date, însă niciuna nu se numește Universitatea Craiova. Eu mă bucur pentru cele două echipe. Reprezintă orașul unde m-am născut, am crescut și m-am îndrăgostit de fotbal și pentru asta sunt bucuros că există din nou fotbal în Craiova.

Ai urmărit până acum cele două echipe? Și dacă da, ce impresie ți-au lăsat?

– Ambele echipe au întâmpinat probleme. Vorbesc aici și de U Craiova. Odată cu venirea lui Reghecampf ambițiile au crescut. Toată lumea știe rezultatele lui Laurențiu. Întâmpină ceva probleme, pentru că e clar că e o echipă și un lot care în ultimii ani a avut probleme în momente decisive. Și aici, cumva, el trebuie să găsească soluția. Pentru că este o echipă, care, în ultima vreme, an de an s-a bătut la primele trei locuri, dar la Craiova ambițiile sunt mult mai mari după investițiile care au fost făcute acolo. E clar că trebuie să se schimbe mentalitatea acolo. Să câștigi un campionat, nu să fii în primele trei. Această mentalitate se creează, se construiește, nu este ușor…

FC U Craiova 1948, cu Mutu, un antrenor care nu are foarte multă experiență, dar care este foarte ambițios. Am văzut multe jocuri bune din partea echipei sale, însă omogenitatea, jucătorii care au venit pe ultima sută de metri, accidentările, anumite meciuri în care n-au gestionat cum trebuie momentele bune, asta vine și din experiență și din ce am spus mai devreme, omogenitate… Sunt două echipe care încearcă să își găsească forma, pe care orice antrenor și orice club și-o dorește. Ambele echipe sunt încă în căutare.

Ai unul sau mai mulți remarcați de la FC U Craiova 1948 și U Craiova? Sau ce poate face diferența în acest meci?

– La FC U Craiova 1948 sunt câțiva jucători care îmi plac. Îmi place Asamoah, are foarte multă personalitate și un control al balonului. Îmi place Albu, char dacă a fost contestat, îmi place personalitatea pe care o are. Chiar dacă este tânăr, nu e ușor să porți banderola la vârsta aceea și la presiunea de la Craiova. Îl apreciez foarte mult, chiar dacă se văd tinerețea și lipsa de experiență, dar îmi place atitudinea lui.

Îmi place și acest atacant, chiar dacă l-am văzut foarte puțin, Compagno. Are un fizic bun, dar nu a primit foarte multe șanse să joace. La U Craiova, Gustavo a început campionatul foarte bine. Pase, goluri. Îmi place Markovic, care are nevoie de puțină disciplină, la fel ca și în cazul lui Baiaram, un tânăr jucător de care îmi place foarte mult. Găman s-a integrat foarte bine. Ivan continuă jocurile bune de la finalul sezonului trecut.

Ce poate să facă diferența? Într-un meci de acest gen sper să nu vedem intrări urâte. Să fie un spectacol frumos. Probabil calitatea unor jucător va decide partida. U Craiova are mai multă experiență, joacă de mai mult timp împreună și poate conta într-un astfel de derby.

Două nume mari pe băncile tehnice ale Craiovelor, Adrian Mutu și Laurențiu Reghecampf, cum vezi acest duel al antrenorilor?

– Mutu are o experiență foarte mare ca jucător profesionist, peste cariera lui Reghe. Un jucător care a lucrat cu antrenori foarte mari, unul dintre aceștia și pe care cred că îi apreciază foarte mult este Prandelli. A lucrat cu Mourinho… Deci cu siguranță a avut de unde să învețe. Va depinde foarte mult cât va reuși el să transmită, cât de repede și cât timp are la dispoziție, pentru că am văzut, presiunea e mare la Craiova, de fapt oriunde, rezultatele te ajută să construiești și îți dau timp.

Îl văd un tip schimbat, cel puțin la nivel declarativ. Felul în care încearcă să construiască la echipă… Mi se pare total diferit față de cum era ca jucător și de tot ce făcea Mutu în afara terenului. Mi se pare un tip mult mai echilibrat. Reghecampf e clar un antrenor care a făcut rezultate importante la Steaua. Însă toată lumea îl așteaptă. Trebuie să confirme din nou. Să arate că nu a fost doar un moment la Steaua. E clar că și el are o presiune. Are o experiență peste cea a lui Mutu, dar provocarea pe care o are acum la U Craiova este destul de mare.

„Să fie spectacol, dar să nu câștige niciuna!”

Ce mesaj ai pentru suporterii din Craiova, care stau ca pe un butoi cu pulbere la acest meci? Miroase a scandal…

– Știm nu de astăzi, ci de foarte mult timp, de când cele două cluburi au început să crească și să se dezvolte. Am văzut de-a lungul anilor declarații între conducători. Am văzut suporteri care scandează sau scriu pe gardurile propietăților unor foști mari jucători care au ales o anumită tabără. Cred că încărcătura asta, care este înainte de un derby, de un meci atât de important, e frumoasă, de culoare, dar important e să nu esacaldeze și să nu se întreacă o limită.

Toate marile derby-uri din lume creează o tensiune, o emulație, creează o importanță, lumea dorește un astfel de derby. E frumos, pentru că fotbalul e urmărit pentru astfel de rivalități, dar îmi doresc ca lucrurile să nu degenereze. Sper ca cei care organizează sau care sunt în această zi în Craiova să organizeze să organizeze cu maximă atenție și siguranță să nu avem parte de evenimente nefericite.

Mie îmi place. Nu m-aș fi gândit acum 20 de ani, când am debutat la prima echipă a Craiovei, că două formații din oraș să fie rivale cu adevărat. Dar fotbalul se schimbă, sunt pentru așa ceva. Concurența aduce progres. Sperăm să vedem aceste două echipe în viitorul apropiat să se bată la campionat, așa mi-aș dori.

Ca și mesaj pentru suporteri, îmi doresc să se bucure pentru acest derby. Un derby la care se va cânta, se va scanda, vor fi mesaje de ambele părți, dar să nu uite că e un sport, e fotbal. Rivalitate pe teren, în tribune, dar când se termină acest meci, lucrurile să rămână doar la nivel de stadion. Atât! Dau culoare, e meritul suporterilor pentru toată această emulație, dar să nu uite că, înainte de toate, este doar un sport.

Ne dai și un pronostic, te rog?

– Pentru că în sufletul meu e Universitatea Craiova și așa vreau să rămân, cu acest nume, cu această echipă. Oriunde am mers am rămas atașat de anumite echipe și de suporteri și le port un respect enorm. Dar echipa mea de suflet va fi tot timpul Universitatea Craiova. Mai departe nu vreau să detaliez, dar echipa mea de suflet e Universitatea Craiova. Este orașul în care m-am născut, am crescut și m-am îndrăgostit de acest fotbal și de atmosera nebună pe care o vedeam la Craiova. Ca și pronostic? Îmi doresc să fie egal. Să fie un egal frumos, cu multe goluri. Să fie un spectacol, dar să nu câștige niciuna. Să fie X!

  • 46 de meciuri a jucat Ionuț Rada în Liga 1 pentru Universitatea Craiova, în perioada 2000-2004

  • (P) Cota BETANO pentru FC U Craiova 1948 – Universitatea Craiova: 3,80 este cota pentru „X solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT