Life

Descifrare numerologică. Ce ne aduce ziua de 22. 12. 2020. Suntem sub impactul spiritualului 11!

21.12.2020 | 21:58
Descifrare numerologica Ce ne aduce ziua de 22 12 2020 Suntem sub impactul spiritualului 11
ADVERTISEMENT

22. 12. 2020 este o zi cu o încărcătură unică în acest an din punct de vedere ezoteric și numerologic. Descifrând amprenta acestei date, care stă sub semnul lui 11, maestrul spiritualității în numerologie, dar și al distrugerii pentru crearea noului, vom afla câteva lucruri interesante despre ce ne-ar putea aștepta.

Cifra destinului zilei de 22 decembrie se obține adunând toate cifrele care compun această dată. Mai exact, 2+2+1+2+2+2= 11. Numărul 11 nu se mai adună, căci 11, 13, 22 și 33 sunt numere care au o însemnătate aparte.

ADVERTISEMENT

În tainele numerologiei, 11 este cunoscut drept „Maestrul mistic”, iar despre asta au cunoștințe și tarotiștii.

22. 12. 2020: descifrarea numerologică a zilei

11 are o vibrație extrem de puternică și însuflă idei noi, zgândărind din temelii forța creatoare a celor care își doresc o dezrădăcinare de toxicitatea lumii vechi.

ADVERTISEMENT

Oamenii s-ar putea trezi în dimineața acestei zile cu o serie de revelații, iar principala este conștientizarea potențialului creator.

În cazul celor care au numărul destinului 11, aceștia ar putea fi iluminați în ziua de 22 decembrie și ar putea începe niște proiecte nu doar profesionale, ci de viață, cu un marcaj impresionant.

ADVERTISEMENT

Pe 22. 12. 2020 ne-am putea da seama mulți că latura materială a vieții nu are niciun rost dacă lipsește spiritul. Ne vom apropia mai mult de tot ce înseamnă spiritualitate (nu întâmplător avem acest 11 cu trei zile înainte de Crăciun!) și ne vom raporta la lumea înconjurătoare într-un mod corect, fără intenții ascunse.

Între bine și rău, mai mult ca în oricare altă zi a anului

Rădăcina lui 11 este 2 în numerologie, iar 2 semnifică binele și răul. Dacă vă uitați atent la această dată, cifra 2 se repetă de cinci ori, pentru că sunt concentrate cinci dintre marile domenii ale vieții, în care trebuie să diferențiem binele de rău: dragoste, muncă, spiritualitate, sănătate și bani.

ADVERTISEMENT

Așadar, ne vom pune întrebări de tipul: mai pot continua relația lângă un om care îmi face rău? Pot să văd partea bună din partenerul meu de viață chiar dacă îmi face zile fripte? Este suma de bani pe care o dețin sursa fericirii mele sau mă pot mulțumi cu puțin? Fac ce este corect pentru sănătatea mea? Mă protejez cum trebuie de boli? Mănânc corect? Credința mea are corespondență în realitatea pe care o trăiesc? Îmi fac munca din pură vanitate sau pentru că îmi place ceea ce fac?

Aceste 5 planuri ale vieții de zi cu zi vor cunoaște o luminare importantă, așadar, pe 22 decembrie, o zi, oarecum, a bilanțului pentru fiecare.

 

ADVERTISEMENT
Tags: