Descoperirea unui grup de cercetători de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca a atras atenția tuturor. Studiile lor au descoperit faptul că pe teritoriul țării noastre au trăit crocodili.
Cercetătorii de la Universitatea ”Babeș – Bolyai” din Cluj Napoca au făcut o descoperire remarcantă. Aceștia au aflat că la noi în țară a trăit un animal aparte, care, de obicei, se găsea doar în sud-estul Asiei.
Paleontologii de la UBB împreună cu Muzeul Brukental din Sibiu și Muzeul Țării Crișurilor din Oradea au lucrat cot la cot pentru a face această descoperire. Eforturile au meritat din plin, căci rezultatul studiului este de-a dreptul uimitor.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că, mai demult, în România trăia o specie de crocodil. Țara noastră nu este recunoscută pentru prezența unor astfel de creaturi, dar se pare că studiile și cercetările prezintă o altă realitate.
Crocodilii descoperiți de cercetători fac parte din grupul gavialilor. Aceștia nu au fost observați de oameni, însă, prezintă anumite caracteristici care îi ajută să se distingă de restul crocodililor.
Crocodilii din grupul gavialilor se disting datorită boturilor înguste și alungite. Acestea s-au format special pentru a putea prinde cu ușurință peștii, principala lor hrană.
Paleontologii de la UBB au ajuns la concluzia că acești crocodili au trăit în România după ce au analizat mai mulți dinți fosili. Aceștia au fost identificați în Munții Făgăraș.
Potrivit studiului, crocodilii ar fi trăit în urmă cu circa 48 de milioane de ani în apele din apropierea munților Făgăraș. Apele Oceanului Tethys scăldau întreaga regiune a munților proaspăt formați.
Dinții fosili au fost colectați de-a lungul timpului, ceea ce le-a permis cercetătorilor să ajungă la concluzia că în România au trăit cinci forme de crocodili primitivi. Odată cu această descoperire, în grupul de vertebrate fosile din România va mai fi adăugată o nouă specie.
Crocodilii din grupul gavialilor au dispărut complet de pe teritoriul, iar ”vinovate” au fost schimbările climatice. Criza de la sfârșitul Eocenului și începutul Oligocenului a reprezentat începutul dispariției acestei specii de crocodili.