Life

Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut

Un pui de mamut perfect conservat a fost descoperit în Rusia. Acesta reprezintă o fereastră către un trecut înghețat, pe care specialiștii îl pot explora.
24.12.2024 | 13:08
Descoperire incredibila in Rusia A fost deschisa o poarta spre trecut
Cercetătorii au făcut o descoperire impresionantă în Rusia, Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Un pui de mamut conservat perfect a fost descoperit de o echipă de cercetători în Rusia. Exemplarul are o vechime de peste 50.000 de ani a fost găsit în zona înghețată a permafrostului din Yacutia, Siberia.

Un mamut conservat perfect a fost găsit în Rusia

Un pui de mamut, o femelă poreclită Yana- după râul la baza căreia a fost găsită, reprezintă cea mai nouă și mai impresionantă descoperire a cercetătorilor din Rusia. Aceasta se numără printre cele doar șapte exemplare complete, extrem de rare, descoperite până acum în întreaga lume.

ADVERTISEMENT

Puiul are o vechime aproximată de 50.000 de mii de ani, iar cercetătorii presupun că animalul preistoric avea maxim un an la momentul în care a murit, însă vor continua să facă teste pentru a afla vârsta exactă.

Mamutul a fost expus la Universitatea Federală de Nord-Est din Yakutsk, capitala regiunii. Anatoly Nikolayev, rectorul universității, a dezvăluit că inclusiv specialiștii care au făcut descoperirea au fost uluiți de starea perfectă a puiului. „Este o descoperire remarcabilă”,a menționat Nikolayev, conform Reuters. 

ADVERTISEMENT

Aceste vestigii au o masă de aproximativ 180 de kilograme, cu o înălțime de 120 de centimetri și o lungime ce atinge 200 de centimetri. Regiunea descoperirii, situată în vecinătatea stației de cercetare Batagaika, este celebră pentru conservarea excepțională a relicvelor preistorice.

ADVERTISEMENT

În trecut, aici au mai fost găsite fosile ce au aparținut unui cal, unui bizon și uniu leming. Astfel, regiunea Yakutia, aflată în apropierea Oceanului Arctic, asigură condiții optime pentru păstrarea fosilelor, prin prisma permafrostului, ce funcționează ca un congelator natural.

Acest mediu conservă țesuturile moi și componentele organice, permițând cercetătorilor să analizeze caracteristici anatomice remarcabile, chiar și după mii de ani.

ADVERTISEMENT

Cât de importantă este descoperirea

Descoperirea din Rusia este una unică, spune Maksim Cheprasov, un cercetător implicat în studiu. Studiile detaliate ale țesuturilor conservate și analiza ADN-ului vor ajuta la descifrarea modului de viață al mamuților, adaptările lor la mediu și cauzele dispariției lor.

În plus, aduce din nou din nou în discuție clonarea mamuților, ce ar putea fi posibilă cu ajutorul tehnologiei avansate de editare genetică. Subiectul fascinează și intrigă din ce în ce mai mult oamenii de știință.

Puiul de mamut Yana nu este doar o descoperire paleontologică extraordinară, dar și o poartă către un trecut înghețat. Cu ajutorul acesteia, specialiștii pot afla și mai multe despre viața de acum 50.000 de ani.

Tags:
Incredibil, ce transformare! E de NERECUNOSCUT Cum arată astăzi Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în...
Incredibil, ce transformare! E de NERECUNOSCUT Cum arată astăzi Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak în 2005. A trecut atunci prin momente cumplite, dar acum totul pare pentru ea doar un vis urât. Cu ce se ocupă în prezent și ce surpriză a apărut în viața ei
Șefa departamentului Transporturi din Primăria Capitalei: „Și eu m-am dat jos ori cu...
Șefa departamentului Transporturi din Primăria Capitalei: „Și eu m-am dat jos ori cu bâta, ori cu pistolul, la șoferul de taxi”
Cum se explică incidentele în care Marina SUA a pierdut trei avioane de...
Cum se explică incidentele în care Marina SUA a pierdut trei avioane de luptă în confruntările cu rebelii houthi. Marinarii, la secunde distanță de un dezastru
O alertă alimentară majoră a fost emisă în România! Dr. Tudor Ciuhodaru avertizează:...
O alertă alimentară majoră a fost emisă în România! Dr. Tudor Ciuhodaru avertizează: „Mergeți la spital sau consultați un medic dacă ați mâncat!” E vorba despre un aliment pe care foarte mulți români îl cumpără
A făcut infarct şi a murit pe marginea drumului când şi-a văzut soţia...
A făcut infarct şi a murit pe marginea drumului când şi-a văzut soţia ucisă, între fiarele maşinii, în Spania
Românul celebru care a dezvăluit suma de bani cu care Gigi Becali l-a...
Românul celebru care a dezvăluit suma de bani cu care Gigi Becali l-a ajutat într-un moment critic al vieţii
REPORTAJ Starea de spirit la coadă la apă în Breaza și Băicoi, Prahova:...
REPORTAJ Starea de spirit la coadă la apă în Breaza și Băicoi, Prahova: „Am ajuns să stăm cu mâna-ntinsă pentru greșelile unor incompetenți!”
Informat.ro vă pune la dispoziție, duminică, prezența la vot, în timp real, la...
Informat.ro vă pune la dispoziție, duminică, prezența la vot, în timp real, la alegerile pentru P...
Vortexul polar se rupe, ce iarnă aduce de Crăciun şi Revelion. Prognoza actualizată...
Vortexul polar se rupe, ce iarnă aduce de Crăciun şi Revelion. Prognoza actualizată pentru România