Descoperire îngrijorătoare a medicilor americani. Covid-19 poate provoca o altă boală gravă

Flaviu Popa   
în HotNews
19/10/2020, 23:56
Descoperire îngrijorătoare a medicilor americani. Covid-19 poate provoca o altă boală gravă
Covid-19 poate provoca diabet. Foto: Pixabay

Un medic expert de la King’s College din Londra avertizează că noul coronavirus poate declanșa o formă de diabet.

Medicul Francesco Rubino crede că SARS-CoV-2 poate provoca diabetul de la zero, dând exemplu concret un pacient infectat care a fost aproape să moară din această cauză.

Legătura necunoscută până acum între Covid-19 și diabet este studiată de medicii și oamenii de știință din întreaga lume.

Noul coronavirus poate provoca diabet

Potrivit unor oficiali americani, peste 40% dintre persoanele care au murit în SUA după ce s-au infectat aveau și diabet.

Cazul lui Mario Buelna, un american în vârstă de 28 de ani, a fost dat exemplu de specialiști. S-a infectat cu Covid-19, iar după două săptămâni a început să se simte tot mai rău, deși ar fi trebuit să se recupereze.

Tânărul a leșinat în casă în 1 august și a fost transportat la spital de urgență. Medicii l-au diagnosticat cu diabet de tip 1, în condițiile în care nu avea antecedente ale acestei boli.

Bărbatul susține că medicii i-au transmis că a luat boala din cauza Covid-19. „Covid a declanşat-o”, a dezvăluit Buelna că i-ar fi transmis medicii.

Că persoanele bolnave de diabet prezintă un risc ridicat de complicații dacă iau Covid-19 se știa, însă apar noi dovezi care arată că oameni perfect sănătoși se aleg cu diabet după ce s-au vindecat de Covid-19.

Covid ar putea provoca diabetul de la zero”, a spus dr. Francesco Rubino, cercetător în diabet şi preşedinte de chirurgie metabolică şi bariatrică la King’s College din Londra, conform Observatornews.ro.

Până acum există peste 300 de cazuri documentate în acest sens, conform specialistului.

„Aceste cazuri vin din toate colţurile lumii şi din toate continentele”, a adăugat Rubino.

Americanii au alocat fonduri impresionante pentru a studia problema, însă nu au momentan niciun răspuns concret. „Avem acum mai multe întrebări decât răspunsuri. Am putea avea de-a face cu o formă complet nouă de diabet”, a explicat doctorul Robert Eckel, de la Asociaţia Americană a Diabetului.

Cert e că noul coronavirus ar putea provoca diabet la oameni perfect sănătoși, un motiv în plus de îngrijorare pentru specialiști.

Închide ×