News

14 apartamente distruse într-o explozie în Bihor. Un cadavru în descompunere, descoperit ulterior într-o garsonieră

Pompierii din Ștei au făcut o descoperire macabră. Într-un bloc unde a avut loc o explozie au găsit un cadavru în descompunere.
28.05.2021 | 22:39
14 apartamente distruse intro explozie in Bihor Un cadavru in descompunere descoperit ulterior intro garsoniera
ADVERTISEMENT

Pompierii au fost solicitați să intervină după ce o explozie a zguduit un bloc din orașul Ștei. Explozia a avut loc la etajul 4 al clădirii,  într-o garsonieră. La fața locului s-a găsit o persoană rănită, un bărbat de 54 de ani. Într-un alt apartament pompierii militari au descoperit însă un cadavru în descompunere.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a afla cine este persoana găsită și împrejurările în care a murit.

ADVERTISEMENT

Descoperire macabră într-un bloc

Vineri, în jurul orei 17.15 s-a produs o explozie într-un bloc de garsoniere din Bihor. Deflagrația a avut loc la etajul 4 al imobilului din orașul Ștei. Cauza a fost o butelie de gaz. Inițial s-a crezut că 10 locuințe au fost afectate, dar în final numărul acestora a crescut la 14.

„În urma evaluării efectuate de Inspectoratul de Stat în Construcții, un număr de 14 garsoniere au fost afectate de explozie, zece situate la etajul 4, la care s-a produs deflagrația, respectiv patru garsoniere situate la etajul 3.

ADVERTISEMENT

Concluzia reprezentanților ISC a fost aceea că structura de rezistență a imobilului nu a fost afectată. Primăria localității a trimis o echipă pentru curățarea spațiilor comune.

După finalizare se va permite revenirea în bloc a locatarilor”, a declarat reprezentanta ISU Crișana, Camelia Roșca.

ADVERTISEMENT

Pompierii militari au găsit o persoană rănită. Un bărbat în vârstă de 54 de ani a suferit arsuri la membrele superioare. Un elicopter SMURD l-a transportat la spitalul din Oradea. Alte două persoane au avut atacuri de panică.

“Din primele date, leziunile sunt de gravitate medie. Dar vom stabili exact după investigațiile medicale”, a spus dr. Hadrian Borcea, șeful UPU/SMURD Bihor, potrivit Bihoreanul.ro.

ADVERTISEMENT

În urma investigațiilor, pompierii militari au găsit în bloc un cadavru.

Cadavru în descompunere descoperit într-un apartament

Pompierii militari au cercetat toate apartamentele pentru a căuta răniți și a stabili valoarea pagubelor. Așa au găsit într-o altă locuință un cadavru. Deocamdată nu se cunoaște identitatea și nici cauza morții. Ceea ce se știe este că moartea persoanei nu a avut nicio legătură cu explozia.

“Nu avem alte amănunte încă. Decesul acestei persoane nu are legătură cu explozia”, a mai spus purtătorul de cuvânt ISU Crișana, Camelia Roșca.

ADVERTISEMENT
Tags: