News

Descoperire misterioasă. Un obiect ciudat, găsit din întâmplare în mijlocul deșertului

24.11.2020 | 16:28
Descoperire misterioasa Un obiect ciudat gasit din intamplare in mijlocul desertului
ADVERTISEMENT

Echipajul unui elicopter din Statele Unite  ale Americii a făcut o descoperire misterioasă în partea rurală, deșertică, a statului Utah. Un monolit metalic de mari dimensiuni era așezat în mijlocul pustietății.

Totul a început ca o activitate de rutină, dar lucrurile au luat o turnură neașteptată. Un echipaj aerian al Departamentului de Siguranță publică din Utah a descoperit obiectul misterios în timp ce aflau într-o misiune de spraveghere a faunei locale.

ADVERTISEMENT

Obiectul, descoperit miercurea trecută, părea desprins dintr-un film science fiction și a atras atenția ofițerilor. Aceștia nu au putut trece nepăsători pe lângă bizara descoperire și s-au întors să vadă despre ce e vorba.

Obiect misterios, descoperit în mijlocul deșertului

„Unul dintre biologi este cel care a văzut obiectul ciudat și s-a întâmplat să zburăm chiar pe deasupra lui, în deșertul din Utah”, a spus pilotul Bret Hutchings pentru CNN. Acesta a mai explicat și cât de surprinși au fost să vadă acel monolit într-o zonă pustie a deșertului.

ADVERTISEMENT
obiect ciudat, găsit din întâmplare în mijlocul deșertului
Obiect ciudat, găsit din întâmplare în mijlocul deșertului
Sursa foto: CNN

„Survolam zona, când colegul meu a strigat “Wow! Wow! Întoarce-te, întoarce-te!”mi-a spus colegul meu. Nu înțelegeam de ce “E ceva acolo! Trebuie să vedem ce e!””, a mai spus pilotul, adăugând că au făcut cale întoarsă pentru a inspecta misteriosul obiect.

 

Înălțimea monolitului e de aproximativ 3-4 metri, iar proveniența acestuia a dat naștere la tot felul de supoziții și ideile conform cărora ar fi fost plasat acolo de extratereștrii nu au întârziat să apară, cei ce l-au văzut făcând referire la filmul „2001: A Space Odyssey”- în care o serie de monoliți erau puși de extratereștii în sistemul solar.

ADVERTISEMENT

„Am glumit între noi că, dacă unul dintre noi dispare brusc, atunci celălalt fuge imediat pentru a-și salva viața”, a mai spus Bret Hutchings. „Nu părea a fi aruncat la întâmplare pe pământ, ci, mai degrabă, părea a fi fost plantat acolo”, a adăugat acesta.

Ofițerii au încercat, totuși, să găsească o explicație mai plauzibilă a apariției neobișnuite. Ei au ajuns la concluzia că obiectul ar fi putut să ajungă acolo adus de vreun artist „new wave sau cineva care era un mare fan al filmului din 1968”.

ADVERTISEMENT

Instalarea unor asemenea obiecte este ilegală pe teritoriul statului Utah, amintește Departamentul de Sănătate Publică. Locația exactă a obiectului nu a fost dezvăluită și urmează să se decidă dacă se vor face investigații suplimentare.

ADVERTISEMENT
Tags: