Autoritățile din Harghita au intrat imediat în alertă, după ce au făcut o descoperire șocantă într-un pârâu. Poliția și pompierii au fost nevoiți să dezamorseze o bombă din Al Doilea Război Mondial.
Un bărbat a descoperit bomba de aruncător, de calibrul 50 mm, care era din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost găsită sâmbătă, 17 februarie, în pârâul Jolotca din localitatea Sărmaş.
Individul a alertat imediat autoritățile prin numărul de urgență 111, iar la fața locului au intervenit pirotehnicienii din cadrul ISU Harghita și un echipaj de Poliție pentru gestionarea situației.
Conform informațiilor furnizate de ISU Harghita, specialiștii au confirmat că muniția descoperită provine cel mai probabil din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și este o bombă de aruncător de calibrul 50 mm.
„Specialiștii ISU au constatat faptul că este vorba despre o bombă de aruncător, de calibrul 50 mm, provenind, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial. Muniția a fost ridicată, transportată, depozitată, în condiții de siguranță, urmând să fie distrusă”, a precizat ISU Harghita.
Pompierii atrag atenția asupra pericolului pe care îl reprezintă muniția neexplodată și subliniază că aceasta nu trebuie atinsă sau manipulată în niciun fel, indiferent dacă este îngropată parțial în sol sau se află la suprafață.
„Dacă nu sunt siguri ce fel de obiecte sunt, nu trebuie să le taie şi nici să le folosească pentru improvizarea unor unelte sau ornamente. Din curiozitate, unii oameni ar putea fi tentaţi să demonteze focoasele sau alte elemente componente, iar acest lucru este interzis pentru că o astfel de acţiune poate provoca explozii. Tot ce trebuie să facă cetăţenii este să apeleze numărul de urgenţă 112 dacă descoperă obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce prezintă suspiciunea că ar fi elemente de muniţie neexplodată”, a mai adăugat ISU Harghita.
Chiar zilele trecute a fost găsit un proiectil, tot din Al Doilea Război Mondial, în sectorul 5 al Capitalei. Descoperirea a fost făcută chiar în grădina unui bloc de către angajații care se ocupau de spații verzi.
La fața locului s-au deplasat echipaje de geniști, dar și alte forțe de ordine care sunt competente pentru astfel de situații. Operațiunea s-a desfășurat în siguranță sub atenția oamenilor legii, iar nimeni nu a fost rănit.