News

Descoperire tragică în Argeș: Un tânăr de 28 de ani, declarat dispărut, a fost găsit decedat într-un lac de acumulare

Un tânăr din Ștefănești a fost dat dispărut de familia sa. După o zi de căutări, trupul neînsuflețit al argeșeanului a fost găsit în lacul Budeasa.
06.06.2023 | 19:48
Descoperire tragica in Arges Un tanar de 28 de ani declarat disparut a fost gasit decedat intrun lac de acumulare
Un tânăr a fost găsit înecat. Foto: Universul argeșean.
ADVERTISEMENT

Un tânăr în vârstă de 28 de ani din orașul Ștefănești a fost găsit mort în lacul de acumulare Budeasa, situat în apropierea municipiului Pitești, după ce familia sa a anunțat dispariția lui.

Un tânăr din Ștefănești a pierit în apele lacului Budeasa

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, împreună cu scafandrii de la inspectoratele din Vâlcea și Dâmbovița, au extins căutările inițiate cu o zi în urmă în lacul de acumulare Budeasa.

ADVERTISEMENT

“În urma căutărilor, cu puţin timp în urmă, trupul bărbatului căutat a fost identificat în apă de către scafandri şi adus la mal. Din păcate, persoana de sex masculin nu prezenta funcţii vitale”, au transmis reprezentanţii ISU Argeş.

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș a anunțat că se va efectua o autopsie medico-legală pentru a determina cauza decesului. De asemenea, în scopul efectuării verificărilor legale necesare, se va deschide un dosar penal pentru ucidere din culpă. IPJ Argeș a anunțat luni că tânărul de 28 de ani a părăsit domiciliul său din Ștefănești cu mașina în dimineața respectivă, dar nu s-a mai întors.

ADVERTISEMENT

Un copil din Timiș, la un pas de înecare

Un incident cu final fericit s-a produs în județul Timiș, unde un copil în vârstă de un an și șapte luni a căzut într-un bazin cu apă din curtea casei și a fost la un pas de a se îneca. Polițiștii au intervenit rapid și au început manevrele de resuscitare. După ce au preluat situația, medicii au reușit să readucă copilul la viață.

Evenimentul a avut loc în localitatea Jena, în jurul orei 14.30 de luni. Într-un moment de neatenție, copilul a căzut în bazinul cu apă, dar polițiștii de la Secția 6 Găvojdia au sosit imediat la fața locului și au început manevrele de resuscitare. Ulterior, copilul a fost preluat de medicii de la ambulanță, care au reușit să îl salveze și să îl readucă la viață.

ADVERTISEMENT

„Azi, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 6 Găvojdia au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un băiețel în vârstă de 1 an și 7 luni din localitatea Jena, județul Timiș, ar fi căzut într-un bazin cu apă cu adâncimea de 50 de centimetri și este inconștient.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă și au început de îndată efectuarea manevrelor de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale.

ADVERTISEMENT

După efectuarea manevrelor de resuscitare de către echipajele medicale sosite la fața locului, băiețelului i-a revenit pulsul, acesta fiind transportat cu elicopterul SMURD la Timișoara”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

 

ADVERTISEMENT
Tags: