Life

Descoperire uimitoare în Marea Neagră. Ce a găsit o echipă de cercetători britanici în adâncul apei

Descoperire surprinzătoare în apele Mării Negre. O echipă de savanți din Marea Britanie a găsit o adevărată comoară în adâncuri.
18.03.2025 | 11:44
Descoperire uimitoare in Marea Neagra Ce a gasit o echipa de cercetatori britanici in adancul apei
Descoperirea din Marea Neagră care i-a uimit pe cercetători. Sursa foto: captură Youtube/ Real History
ADVERTISEMENT

Marea Neagră ascunde multe mistere. Unul dintre ele a fost dezvăluit de o echipă de cercetători britanici. Savanții au dat peste o adevărată comoară în adâncul apei.

Descoperirea din Marea Neagră care i-a luat prin surprindere pe savanți

O echipă de cercetători din Marea Britanie a făcut o descoperire uimitoare în apele Mării Negre. Savanții au găsit 40 de structuri de epave în adâncuri, într-o stare perfectă. Potrivit cercetătorilor, acestea sunt vase care au fost pierdute de secole, dar care ascund mult secrete.

ADVERTISEMENT

Potrivit The New York Times, cercetarea a avut loc în apele Bulgariei și a făcut parte din Proiectul de arheologie maritimă a Mării Negre, derulat de Universitatea din Southampton din Marea Britanie. Principalul său scop a fost cartografierea peisajelor antice. Cercetătorii au vrut să urmărească cum au fost influențate populațiile de pe coasta Mării Negre de creșterea nivelului apei din ultima eră glaciară.

Faptul că au dat peste cele 40 de nave scufundate a reprezentat un adevărat bonus pentru savanți. Cu ajutorul tehnologiei 3D, echipa de cercetători a reușit să fotografieze navele la cea mai bună calitate, astfel încât să le poată observa detaliile și le analizeze designul.

ADVERTISEMENT

Potrivit savanților, navele otomane și bizantine găsite pe fundul Mării Negre subliniază activitatea maritimă a vechilor comunități. De asemenea, navele sunt una dintre cele mai bune dovezi care atestă rolul rutelor comerciale de-a lungul Mării Negre.

Cum au rezistat epavele în apele Mării Negre

Unul dintre aspectele cu adevărat spectaculoase ale acestei descoperiri a fost starea impecabilă a epavelor. Cele 40 de structuri s-au conservat excepțional, iar potrivit savanților, asta se datorează condițiilor fără oxigen ale Mării Negre. Fără oxigen, navele au trecut testul timpului, astfel că savanții au putut să le examineze în stadiul în care erau fix atunci când s-au scufundat.

ADVERTISEMENT

Odată cu această descoperire, Marea Neagră a devenit un muzeu subacvatic. Cercetătorii susțin că toate ”comorile” ascunse în apele ei nu fac decât să ofere perspective noi asupra rutelor comerciale maritime de altă dată.

ADVERTISEMENT

Jon Adams, investigatorul principal al echipei de savanți a susținut că scopul principal al acestei cercetări a fost atins. Navele ”bonus” reprezintă o adevărată surpriză, iar cu ajutorul lor, cercetătorii speră să afle mai multe detalii despre schimburile economice care au avut loc între civilizațiile de demult.