S-ar putea ca tot ce știai în domeniul energiei să se schimbe acum. A fost dezvoltată o tehnică revoluționară care de altfel este și folosită într-un mare oraș din România. Ce presupune aceasta și ce avantaje oferă?
Energia costă, dar este și esențială. Într-adevăr, de-a lungul timpului au apărut numeroase tehnici prin care putem avea energie. Panourile fotovoltaice, spre exemplu, care generează și mare interes sunt cel mai bun exemplu.
La Cluj Napoca a fost însă dezvoltată o tehnică aparte. Cum funcționează și ce o face atât de deosebită? S-ar putea ca tot ceea ce știai până acum despre domeniul energiei să nu rezoneze cu ea. Cei de la Cluj folosesc apa murdară venită din sistemul de canalizare ca sursă de energie.
Cum e posibil așa ceva? A fost construită o instalație care are la bază nămolul rezultat după epurarea apei. Practic noua instalație funcționează cu nămol. Conform estimărilor, e de așteptat ca aceasta să proceseze peste 40.000 de tone de nămol umed.
Investiția se ridică la 97 de milioane de lei, însă ar putea aduce mari avantaje. Călin Neamțu, director general al Companiei de Apă Someș, a vorbit despre acest subiect. Nămolul vine în urma deshidratării în stațiilor de epurare, iar odată ce trece prin acest proces, funcția sa se poate schimba.
„Ceea ce vedeți aici este nămolul care intră în instalație, rezultat în urma deshidratării în stațiile de epurare, are o umiditate de peste 70%, substanța uscată 25-30.
Trecând prin proces, după centrifugă arată așa, deci 20% substanță uscată, urmează ieșirea din uscător care este așa, cam 10% umiditate, după uscare el se peletizează, ulterior peleții sunt introduși în centrala termică unde se arde și rezultă această cenușă”, explică Călin Neamțu, director general al Companiei de Apă Someș, conform Digi24.
Instalația nu prelucrează doar nămolurile de la stația din Cluj Napoca. Sunt prelucrate de asemenea și nămolurile care provin de la alte 6 stații de epurare gestionate de Compania de Apă Someș.
Această descoperire care schimbă tot ce știai despre domeniul energiei ar putea avea avantaje majore. Deși până acum nămolul era utilizat doar în agricultură, acum se pare că odată ce e transformat, el poate fi folosit și pentru producerea de energie.
„Nămolul este transportat în sistem automat, la alimentarea acestei centrale termice dedicată pentru arderea acestui tip de nămol. Este o centrală termică cu randament, poate cel mai ridicat din Europa, la partea de combustibil solid”, spune Cornel Hălălai, reprezentantul companiei care a introdus tehnologia în România.