Un apel la 112 a salvat două minore de la chinuri groaznice. Vecinii dintr-un bloc au alertat autoritățile din cauza gălăgiei. La fața locului, polițiștii au descoperit că două adolescente, date dispărute dintr-un centru de plasament, erau drogate și violate.
Vecinii dintr-un bloc din Vaslui au alertat polițiștii în dimineața zilei de 11 septembrie cu privire la gălăgia venită dintr-o altă locuință. La adresa respectivă, autoritățile au făcut o descoperire șocantă. Au găsit un bărbat cu două minore. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
În apartamentul din care se auzeau zgomotele, oamenii legii au identificat un bărbat și două minore. Fetele aveau 14 și 15 ani și erau date dispărute dintr-un centru de plasament. Pe lângă faptul că erau drogate, adolescentele consumaseră și băuturi alcoolice. Profitând de starea lor vulnerabilă, bărbatul le-a violat.
„Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui şi ai Poliţiei Municipiului Vaslui, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vaslui, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie legală şi viol săvârşit asupra unui minor”, au transmis, joi, Poliţia şi procurorii DIICOT.
Anchetatorii au precizat faptul că apelul a fost dat miercuri, la ora 3.50 de dimineată. Apelantul a reclamat tulburarea ordinii și liniștii publice. Autoritățile au descoperit că bărbatul le-a pus la dispoziție substanțele psihoactive, mai exact Brephedrone.
„În cursul intervenţiei, a fost descoperită, în aceeaşi locaţie, o cantitate de Brephedrone (substanţă psihoactivă), precum şi obiecte purtând urme de substanţă.
Cercetările efectuate au reliefat şi faptul că bărbatul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu cele două victime minore, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care s-ar fi aflat, cauzată de consumul de băuturi alcoolice şi substanţe cu efect psihoactiv”, au mai transmis autoritățile.
Incidentul a fost raportat chiar de mama unei fete. Copila de 15 ani i-a povestit că ea și prietena ei de 16 ani au fost agresate sexual de un bărbat din comuna Bălteni, județul Vaslui. Autorul infracțiunii, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat.
„La data de 13 iunie 2024, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată de către o femeie din comuna Laza, județul Vaslui, cu privire la faptul că, la data de 6 iunie, fiica sa de 15 ani și prietena sa, în vârstă de 16 ani, ar fi fost victimele unui abuz sexual. În sesizare a fost indicat și un prezumtiv autor, bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Bălteni, județul Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui
Bărbatul a fost reținut sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală și tentativă la agresiune sexuală asupra unui minor. Ulterior, acesta a fost dus în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus arestarea pe o perioadă de 30 de zile.