David Beckham și Victoria Beckham formează un cuplu de mulți ani și sunt cunoscuți la nivel înalt. Cei doi nu ar trece momentan prin cea mai bună perioadă, presa scriind despre o posibilă despărțire.
Căsătoriți încă din vara anului 1999, de pe vremea când David evolua pentru Manchester United, cei doi formează un cuplu longeviv și cunoscut de către toată lumea. Se pare că nu totul ar mai fi la fel de roz în ultimul timp.
Presa britanică scrie despre fostul fotbalist și soția sa faptul că ar trăi în case diferite în prezent. Cuplul Beckham nu trece prin momente tocmai bune, mai ales după ce David a ales să stea în mediul rural, în timp de Victoria a rămas în continuare în Londra.
„El s-a simțit întotdeauna acasă atunci când mergea la Cotswolds, este locul unde el se simte cel mai fericit. Deși Victoria adoră să-l vadă așa, ea este îngrijorată că sunt pe traiectorii diferite și se teme că, în timp, acest lucru ar putea duce la vieți separate pentru totdeauna”, au scris cei de la Corriere dello Sport.
Locul respectiv, denumit Domeniul Cotswolds, situat la aproximativ 160 km de Londra, ar fi devenit între timp reședința lui David Beckham, acolo unde fostul fotbalist se simte liniștit și confortabil.
Sursa menționată a mai spus despre fostul fotbalist faptul că: „David Beckham nu a făcut niciun secret din dorința sa de a se muta definitiv la țară, pentru un ritm de viață mai calm și mai relaxat”.
Deși soțul său dorește un stil de viață departe de agitația urbană, Victoria nu vrea ca mariajul lor să se sfârșească: „Căsnicia celor doi este prioritatea ei numărul unu și vrea să se asigure că ea și David rămân împreună, așa că face tot ce poate pentru a-și arăta atașamentul față de acesta”, mai spune sursa precizată.
David Beckham a renunțat la cariera de fotbalist în urmă cu un deceniu. Fostul mare mijlocaș englez este în prezent patronul formației americane Inter Miami, unde a adus jucători precum Messi, Suarez, Jordi Alba și Sergio Busquets.
Deși spera ca fiul său să îi ducă moștenirea mai departe, se pare că nu se va întâmpla așa. Romeo Beckham, legitimat la Brendford, și-a anunțat retragerea la doar 22 de ani. Se pare că acesta vrea să urmeze calea mamei sale, Victoria, și a intrat în industria de fashion.
Romeo era ultima speranță a lui David Beckham, după ce fiul său cel mare, Brookyln Beckham, s-a retras și el din fotbal în urmă cu 9 ani. Acesta a luat decizia pe când avea doar 16 ani, trecând ulterior în lumea modellingului și a fotografiei.