Destinația de vacanță din Africa ce a fost desemnată mai sigură decât Egipt sau Maroc. Este apreciată pentru plajele cu nisip fin și apele turcoaz. Vremea este însorită și în februarie.
În sezonul rece, mulți caută o vacanță exotică, unde să se poată bucura de soare și să-și amintească de vremea caldă din timpul verii.
Atunci când aleg o destinație exotică în Africa, multe persoane se gândesc la Egipt sau la Maroc. Vremea este caldă în ambele țări, iar plajele cu nisip fin și apă limpede atrag mulți turiști din toată lumea.
Cu toate acestea, există o destinație de vacanță aflată tot în Africa, unde temperaturile sunt de 30 de grade Celsius în februarie.
Este vorba despre Mauritius, o țară insulară din Africa, desemnată cea mai sigură destinație de vacanță de pe acest continent.
Mauritius se află la aproximativ 900 de kilometri de Madagascar și este ideală pentru persoanele care vor să se bucure de o vacanță liniștită într-o zonă caldă.
Plajele din Mauritius au nisipul fin, iar apele sunt turcoaz, astfel că fotografiile pe care turiștii le fac sunt inedite. În plus, sunt multe activități pentru turiști, cum ar fi posibilitatea practicării unor sporturi nautice.
Dacă ajungi în Mauritius, poți face scufundări, înot, caiac-canoe sau snorkelling, dar poți explora și viața subacvatică.
În același timp, Mauritius este un loc potrivit și dacă îți plac drumețiile. Turiștii pot parcurge mai multe trasee, iar peisajele sunt impresionante.
Un loc popular este Parcul Național Black River Gorges, unde turiștii pot parcurge un traseu de 50 de kilometri, potrivit spynews.ro. Black River Peak este cel mai înalt punct de pe insulă.
Mai mult, animalele sălbatice pot fi observate de aproape în timpul drumețiilor. Parcul Național Brad d’Eau este recomandat pentru cei care vor să vadă animale sălbatice, unele specii fiind printre cele mai rare de pe planetă.
Pentru o vacanță în Maritius, turiștii trebuie să știe că prețurile încep de la peste 1.000 de euro de persoană. Tarifele cresc în funcție de tipul de cazare și de condițiile dorite, dar și de perioada sejurului.
Altezza Travel, un operator de turism, a realizat un clasament în care au fost incluse cele mai sigure țări din Africa. Clasamentul a fost făcut pe baza anumitor indicatori, precum rata criminalității, economia și stabilitatea politică.
După Mauritius, Ghana ocupă locul al doilea, iar Zambia locul trei. Namibia se află pe locul patru, iar Egiptul, o destinație foarte populară pentru turiști, inclusiv pentru cei din România, este pe locul al cincilea.
Locul șase este ocupat de Tunisia, în timp ce Maroc se află pe locul al șaptelea. Locul opt, care este și ultimul, e ocupat de Tanzania.