Zilele plăcute de toamnă i-a invitat pe turiști la o mică excursie în aer liber. Oamenii au mers în Pasul Palma din judeșul Suceava și au fost impresionați. Acolo se regăsesc atât activități care îți trezesc adrenalina, cât și unele care te relaxează.
Pasul Palma a rămas pe lista străinilor în topul celor mai frumoase locații vizitate. La 1.100 altitudine, oamenii au găsit oaze de relaxare și au reușit să se deconecteze de problemele și responsabilitățile de zi cu zi.
„Este minunat, este incredibil şi tot ce am văzut până astăzi a fost perfect. Cultura, amabilitatea, oamenii, serviciile. Totul! Superb, totul este spectaculos”, a susținut un turist din Spania, potrivit observatornews.ro.
Una dintre activitățile preferate de turiști este echitația. Acolo sunt amenajate trasee pentru fiecare nivel de dificultate. Cel mai scurt durează 50 de minute, iar cel mai lung trei ore. Copiii se pot bucura de o plimbare într-un spațiu amenajat.
“Plimbarea este la pas. Pentru avansaţi avem şi trap şi galop, iar la copilaşi facem plimbări aici, în incintă, cu ponei, pentru că copilaşii nu ştiu singuri să-şi conducă căluţii şi oferim şi varianta aceasta”, explică Ana Pelepco, administratorul unui centru de echitaţie, potrivit sursei citate.
Iubitorii de adrenalină se pot bucura de o plimbare cu ATV-ul sau o tură pe o tiroliana de peste un kilometru. „Am 65 de ani şi de când îmi doream. Îmi plac înălţimile, îmi place să zbor. Extraordinar! O stare de bine. Cui place, să zboare, cui nu, nu”, a fost reacția unei turiste.
„Înălţimea maximă de la sol este 77 de metri, distanţa de nivel este 104 metri şi lungimea – 1.140 de metri”, spune Ovidiu Halip, administrator tiroliană, pentru turiștii interesați de această activitate.
Pasul Palma este o trecătoare care traversează Obcina Mare, din județul Suceava. Se află la aproape 43 de kilometri de Câmpulung Moldovenesc și la aproximativ 35 de kilometri de municipiul Rădăuți.
În general, Bucovina este o zona iubită de cei care călătoresc. Tradițiile au fost păstrate de-a lungul timpului, iar patronii cabanelor știu cum să valorifice resursele. Turiștii au parte de preparat specifice și de activități distractive.