Argentina lui Leo Messi și Spania lui Lamine Yamal se vor întâlni în martie pentru a juca „Finalissima”. Ar trebui să fie un meci de gală, care îi va aduce față în față pe cei doi. Primul a dus Barcelona la cote uriașe, al doilea a preluat ștafeta și face lucruri fenomenale la 18 ani.
Spania, campioana de la EURO, și Argentina, naționala care a câștigat Copa America, se vor duela în „Finalissima” la sfârșitul lunii martie, pe stadionul Lusail din Qatar, arena pe care s-a jucat și ultima finală a Campionatului Mondial de fotbal. Va fi prima întâlnire directă dintre Lamine Yamal și Lionel Messi.
FIFA a ales, într-un final, stadionul pe care se va juca Finalissima. Până la urmă, meciul de gală programat pe data de 27 martie va avea loc în Qatar, pe stadionul Lusail. Se anunță un eveniment extrem de interesant, în care se vor întâlni două dintre marile favorite la câștigarea trofeului mondial.
Deși Doha, Londra și Miami vor să găzduiască partida, FIFA are o altă opțiune. Forul mondial vrea ca meciul să se joace la Montevideo, pe stadionul Centenario, cel care a găzduit finala Cupei Mondiale din 1930.
Pentru ca meciul dintre Spania și Argentina să aibă loc, ambele țări trebuie să-și asigure locul la Cupa Mondială din 2026. Naționala lui Messi a rezolvat deja această problemă, în vreme ce Spania, după 3-0 în Bulgaria și 6-0 în Turcia, nu pare a avea vreo emoție.
Singura dată disponibilă în calendarul FIFA este între 26 și 31 martie, perioada rezervată meciurilor din play-off-ul Cupei Mondiale. Cum cele două combatante nu au treabă cu această fază a preliminariilor, ar fi disponibile să joace meciul.
Prima întâlnire pentru organizarea celei de-a doua ediții a „Finalissima” a avut loc iarna trecută la Asunción, Paraguay, cu ocazia celui de-al 75-lea Congres FIFA.
Atât președintele FIFA, Gianni Infantino, cât și omologul său UEFA, Aleksander Ceferin, au încurajat atât RFEF (federația spaniolă), cât și AFA (federația argentiniană) să găsească un loc care să se potrivească ambelor echipe, astfel încât meciul să poată avea loc.
„Finalissima” înlocuiește Cupa Artemio Franchi dispărută în anii 1990. Prima ediție s-a jucat înaintea Cupei Mondiale din Qatar. S-au înfruntat pe Wembley, la Londra, Argentina și Italia.
Argentina s-a impus cu 3-0 prin golurile lui Lautaro Martinez, Dybala și Di María. Înainte de asta, Cupa Artemio Franchi a avut doar două ediții, în 1985 și 1993. În prima, echipele Franței și Uruguayului s-au întâlnit pe Parc des Princes din Paris, cu o victorie (2-0) pentru „bleus”.
În 1993, finalistă a fost Danemarca, care tocmai câștigase Campionatul European și Argentina. Meciul s-a jucat la Mar del Plata. A fost 1-1, iar Albiceleste a câștigat la loviturile de departajare într-un meci care a fost ultimul titlu câștigat de Maradona.