News

Destinul unei tinere asistente românce din Italia, curmat de noul coronavirus! Corina și-a găsit sfârșitul în propria casă. Avea doar 41 de ani

11.04.2020 | 19:16
Destinul unei tinere asistente romance din Italia curmat de noul coronavirus Corina sia gasit sfarsitul in propria casa Avea doar 41 de ani
ADVERTISEMENT

Bilanțul deceselor provocate de noul tip de coronavirus este din nou în creștere în Italia, ajungând la un total de 18.849, după ce în ultimele 24 de ore au murit 570 de persoane. Printre cei care și-au pierdut viața în ultimele zile se numără și Corina Nicoleta Berinde, o tânără asistentă medicală de origine română care s-a stabilit în urmă cu câțiva ani în Torino.

O asistentă româncă din Italia și-a găsit sfârșitul în locuința proprie. A murit de coronavirus la doar 41 de ani

În vârstă de doar 41 de ani, femeia s-a prezentat recent la spital, acuzând simptome specifice infectării cu agentul patogen denumit științific COVID-19. În ciuda situației grave în care se afla, medicii au considerat că nu este necesar să i se facă testul. Asta deși românca lucra într-un cămin de bătrâni în care au fost înregistrate numeroase cazuri de îmbolnăvire.

ADVERTISEMENT

Nici măcar insistențele medicului de familie al tinerei asistente nu au fost suficiente pentru a-i convinge că aceasta trebuie supusă analizelor pentru coronavirus. Nu a mai durat mult și Corina a fost găsită fără suflare în locuința proprie, cauza morții fiind tocmai maladia pentru care solicita cu înverșunare să fie testată, informează surse oficiale citate de presa din Peninsulă.

Românca era stabilită de peste 20 de ani în Italia și lucra la un cămin de bătrâni puternic afectat de coronavirus

Sfâșiați de durere la aflarea acestei vești tragice, toți cei care au cunoscut-o vorbesc în termeni laudativi la adresa asistentei plecate de peste 20 ani din țara natală, cu gândul să-și facă un rost printre străini. Și a reușit, lucrând ca personal medical în diferite spitale din Italia, ca mai apoi să se angajeze la un cămin de bătrâni greu încercat în aceste vremuri tulburi.

ADVERTISEMENT

Colegii și prietenii o descriu drept un om extrem de pasionat și dedicat meseriei sale, gata să le sară în ajutor pacienților, indiferent de situație. O dovadă în plus sunt și ultimele zile din viață, când în ciuda faptului că starea de sănătate i se degrada văzând cu ochii, a preferat să rămână în prima linie a luptei cu noul coronavirus, poate cea mai mare amenințare din întreaga istorie a omenirii.

Potrivit familiei, Nicoleta începuse să acuze simptome precum tuse puternică și dificultăți în respirație, acesta fiind și motivul pentru care fratele s-a hotărât să o viziteze. Eforturile sale, precum și cele ale medicului de familie s-au izbit, însă, de refuzul privind testarea pentru COVID-19.

ADVERTISEMENT

Trebuie spus că în momentul de față nu există informații potrivit cărora tânăra asistentă să fi suferit de alte afecțiuni grave. Revoltați de întreaga situație, rudele au contactat deja un avocat și intenționează să se adreseze instanței, pentru a afla dacă decesul româncei nu a survenit ca urmare a neglijenței personalului medical al spitalului la care s-a prezentat pentru investigații amănunțite.

Între timp, în Italia situația se înrăutățește pe zi ce trece, statul ajungând pe primul loc la nivel global în topul bilanțului persoanelor decedate, 18.849, dintre care 570 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Cât despre totalul cazurilor de îmbolnăvire, acestea au atins pragul de 147.577 și se află în continuă creștere.

ADVERTISEMENT

Specialiștii susțin că această situație își pune cel mai mult amprenta asupra personalului medical, direct implicat în lupta cu maladia ucigașă. De altfel, nemaisuportând stresul din ultima perioadă, o tânără asistentă din Peninsulă a hotărât să-și pună capăt zilelor. Avea doar 34 de ani și a fost găsită spânzurată chiar în spitalul în care lucra.

ADVERTISEMENT