De-a lungul timpului, CFR Cluj și-a produs banii din performanțele europene mai mult decât din vânzarea de jucători, iar acest lucru se observă în prezent. Fără performanțe în competițiile UEFA de trei sezoane consecutive, CFR Cluj a ajuns într-un impas din punct de vedere financiar. Salariile mari oferite de Neluțu Varga combinate cu lipsa rezultatelor au adus echipa în acest punct.
După o nouă rușine în cupele europene, Neluțu Varga vrea să schimbe placa în Ardeal. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că Marius Șumudică s-a înțeles în cele din urmă cu patronul „feroviarilor” și va încerca să readucă echipa pe drumul cel bun.
Totuși, problemele financiare continuă, iar acest lucru s-a întâmplat și din cauza salariilor imense pe care starurile echipei le aveau. În direct la FANATIK SUPERLIGA, Gigi Becali a dezvăluit că salariul lui Cordea este cu siguranță peste 40.000 de euro, altfel internaționalul român ar fi revenit la FCSB.
„Eu nu cred că mai poate să o ducă (n.r. – Neluțu Varga)… este vorba de foarte mulți bani. Nu am mai vorbit cu el, dar este vorba de mulți bani acolo. Nu știu eu ce treabă are omul, dar nu poți să pui toată averea ta într-o treabă care-ți consumă. Poți s-o pui pe o treabă care-ți aduce 5-7 lei pe zi. Eu cred că e adevărat că a băgat 70 de milioane.
A băgat omul, a dat salarii mari. Nu-l luam eu pe Cordea? I-a dat el cred 40-50 de mii pe lună. Lui Muhar, la fel. De unde să scoți banii ăia? Cam așa cred că le-a dat. Nu-i dădea lui Chipciu? I-am zis lui Mihai Stoica: «Băi, Mihai, ne-a trădat». Și mi-a zis: «Băi, Gigi, n-a trădat. I-a dat 45.000 pe lună». Dacă i-a dat așa, foarte bine a făcut băiatul. Și de Cordea pot să zic la fel. Pot să zic că a trădat? Dacă-i dădeam eu 25 și el îi dădea 30… mai ziceam, pentru 5 mii? Nu poți să ții echipa cu salariile astea. Eu aș putea, dar nu fac. Jucătorii nu-s de asemenea valoare. Asta doar net, la brut mai pui 10 mii de euro”, a explicat Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.
Deși negocierile între cele două părți păreau închise, Neluțu Varga l-a convins în cele din urmă pe Marius Șumudică să revină în „Gruia”. În exclusivitate pentru FANATIK, Marius Șumudică a explicat că nu are ca obiectiv play-off-ul, dar că el speră să urce în clasament cât mai mult.
De asemenea, patronul „feroviarilor” a oferit o primă reacție la FANATIK SUPERLIGA și s-a arătat extrem de entuziasmat de noul antrenor. Neluțu Varga consideră că a luat cea mai bună decizie și speră ca „Șumi” să aibă același impact ca în ultimul mandat, când a părăsit echipa în urma înfrângerilor din cupele europene, deși avea 7 victorii din 7 meciuri în campionat.