Tragedia de pe Autostrada A1 a zguduit comunitatea din Crevedia Mare, după ce o minoră a fost implicată într-un incident fatal. O fată de 14 ani și iubitul ei de 19 ani au murit tragic sub roțile unui TIR pe Autostrada A1. Primarul comunei, Daniel Badea, a oferit în exclusivitate pentru FANATIK detalii despre familia acesteia și circumstanțele care ar fi contribuit la deznodământul tragic.
După informațiile oferite în exclusivitate de FANATIK aici, despre tragicul accident de pe Autostrada, am luat legătura și cu primarul comunei Crevedia Mare. Localitatea în care locuia atât minora, cât și tânărul de 19 ani implicat în incident. Oficialul Daniel Badea a oferit detalii despre familia fetei, evidențiind structura acesteia și situația financiară a părinților.
„Părinții minorei nu sunt în vârstă. Au undeva în jurul vârstei de 50 de ani. Ei mai au o fată și doi băieți. Erau două fete, doi băieți în familie, înaintea tragediei. Sora are 18 ani, e născută în 2007. Fata decedată era în 2011 născută. Un alt tânăr în 2003 și un altul în 2006.
Mama lucrează și are un salariu de 2.000 lei. Iar tatăl este pensional pe caz de boală și are un venit de 1.000 lei. Au motivat lipsa fetei de acasă, prin faptul că ei nu pot să aibă grijă de copii, pentru că sunt nevoiți să mai și muncească. Dar asta nu este o scuză. Atunci de ce ați luat în calcul să faceți copii, dacă trebuie să plecați la muncă și nu aveți grijă de ei”, a declarat edilul comunei Crevedia Mare, Daniel Badea, pentru FANATIK.
Primarul Badea a explicat că familia nu era problematică în comunitate. Însă, spune că minora se afla în dificultate din cauza lipsei de implicare în școală și a absenteismului crescut. Mai mult, acesta afirmă că a încercat să o sprijine și să-i transmită importanța educației, mai ales pentru viitorul ei ca tânără femeie.
„Familia nu a fost problematică. Sunt niște oameni liniștiți, dar în același timp se pare că au pierdut din mână copila din momentul în care nu frecventa nici orele de curs. Avea o rată de absenteism destul de ridicată. Am reușit cu greu să o conving, tocmai prin aceste informații și prin aceste rapoarte de închetă, să-și încheie anul școlar. Am încercat să o fac să înțeleagă ce va face pe viitor fără educație. Mai ales că este femeie. Nu poate să meargă pe șantier.
Am întrebat-o: „Ești mulțumită de cum lucrează mama ta? Faptul că muncește mult?”, dar era era un copil. Nu conștienteza. A stat tot timpul cu capul plecat. Eu cred că nu înțelegea foarte bine lucrurile. Am încercat să mă comport ca un părinte. Dar dacă acasă nu avea același tratament și ulterior, în urma mea, era acceptată toată situația…”, a mai explicat edilul.
Pe deasupra, Badea a oferit și detalii despre modul în care părinții minorei au perceput relația acesteia cu tânărul de 19 ani. Edilul a explicat că, deși familia a încercat să gestioneze situația fără a-i face rău fiicei, contextul social și diferența de vârstă dintre cei doi au creat tensiuni. Acesta a subliniat că a monitorizat îndeaproape situația prin închete sociale și discuții frecvente cu părinții, însă nu știe exact ce s-a întâmplat în familie înainte ca tragedia să se producă.
„Din spusele părinților, după ce fata a fugit de acasă la acest băiat, ei au văzut că este un tânăr amărit, care nu are posibilități. Au spus că nu vor să-i facă rău. Eu le-am înțeles ideea, dar în același timp le-am zis că nu o să-i fie bine copilei. În plus de asta, este vorba de un adult și o minoră. Ei au tot menționat faptul că fata nu este însărcinată și că va întelege, și nu va mai ține relația cu acest tânăr. Asta ca să nu se ajungă la lege, doar că s-a ajuns.
Eu am făcut închete sociale în mod frecvent, am monitorizat întreaga situație, am avut discuții cu aceștia, însă, nu știu ce au făcut în familie. Probabil, la un moment dat, au existat discuții între ei în care și-au expus nemulțumirile. Am fost prezent la o discuție în fata primăriei, în care îi reproșau că nu are niciun venit. Nu știu, însă, ce i-a făcut pe copii să apeleze la acest gest”, a dezvăluit, pentru FANATIK, Daniel Badea.
În final, a detaliat și implicarea autorităților după tragicul incident, evidnțiind că intervenția Protecției Copilului și a Comisiei Tutelare este o procedură standard, nu o măsură punitivă împotriva părinților. Daniel Badea a explicat că scopul a fost găsirea soluțiilor potrivite pentru minoră, nu identificarea vinovaților.
„Ar trebui să ajungă Protecția Copilului și împreună cu Comisia Tutelară din cadrul instituției la fața locului. Însă, fiind vorba de o tragedie, mă gândesc că este un impact emoțional destul de puternic ca să mai ajungem și noi acolo. Părinții, din ce am înțeles, că am mai vorbit cu alte persoane, sunt revoltați din cauza faptului că eu am chemat Protecția Copilului. Asta este o procedură în sine, nu eu am făcut asta. Se sesizează fiind vorba de un viol cu un minor.
Acum, probabil, că ei, în urma tragediei, încearcă să găsească niște vinovați. Scopul meu nu a fost nici să găsesc vinovați, ci să găsesc soluții”, a încheiat primarul comunei Crevedia Mare.