Cornel Dinu este o apariție tot mai rară în fotbalul românesc după ce a mărturisit că se confruntă cu boala secolului 21. Legenda lui Dinamo a trecut și printr-o intervenție chirurgicală.
Cornel Dinu, externat din spital la finalul anului trecut, a trecut și printr-o operație. Mai exact, legenda formației din Ștefan cel Mare a suferit o intervenție chirurgicală la șold, în urma căreia i-a fost montată o proteză.
Fostul antrenor al lui Dinamo se simte bine după operație, însă tot nu vrea să iasă din casă, asta după ce a expus că suferă de boala secolului 21. Anunțul privind starea sa de sănătate a fost făcut chiar de fiul său, Cornel Dinu Jr.
„Tata e bine, chiar s-a operat și el anul trecut de șold, i s-a pus o proteză”, a transmis Corneluș Dinu, conform sport.ro.
Cornel Dinu a dezvăluit, într-o intervenție la „FANATIK DINAMO”, din august 2025, că se confruntă cu depresia. Pe lângă vizitele la spital, fostul antrenor al formației din Ștefan cel Mare nu își părăsește domiciliul.
„Ce să fac, îmi aştept sfârşitul. Nu e rău, dar asta e viața. Am peste un an și jumătate de când n-am mai ieșit din casă. N-am ieșit decât la spital, 3 luni de zile cât am stat internat la spital cu operația și cu alte probleme pe care le am.
Face foarte bine (n.r. – ieșitul la aer), dar eu nu mai am chef. Sunt scârbit total de tot ceea ce se întâmplă. Practic sunt dat peste cap cu o depresie foarte puternică și cu fusul orar. Eu dorm mai mult ziua. Și acum mă pregăteam să încerc să dorm o jumătate de oră”, a declarat Cornel Dinu.