FANATIK a aflat detalii nebănuite despre divorțul momentului în showbiz! Vestea separării dintre Maria Popovici și partenerul ei, Mincu, a luat pe toată lumea prin surprindere!
Se pare că ruptura dintre cei doi umoriști, care au făcut echipă și la Antena 1, Maria Popovici jurizând show-ul StandUp Revolution, s-a produs în urmă cu aproximativ 10 luni.
Mai exact, undeva la finalul anului trecut cei doi soți ar fi decis că e mai bine să meargă separat, atât pe plan personal, cât și profesional. De ce spunem asta? Ei bine, în momentul în care Maria Popovici a început negocierile cu Pro TV, pentru emisiunea „Săriți de pe fix”, vedeta nu a mers la pachet cu partenerul ei, care a rămas arondat Antenei 1.
Numele noii membre a echipei „Săriți de pe fix” a fost anunțat, oficial, de către postul de pe Pache Protopopescu undeva în luna februarie. Încă de atunci Maria Popovici nu ar mai fi format pereche cu Mincu.
Cu toate că nu au mai contat împreună la același post de televiziune, cei doi au continuat să posteze pe pagina lor comună de YouTube. Ultimul clip cu cei doi și invitații lor surpriză a apărut pe platforma video în urmă cu trei luni.
Rămâne de aflat dacă divorțul momentului în showbiz va fi unul total și din punct de vedere profesional, după ce Maria a plecat la postul concurent, la Pro, fără Mincu. E foarte probabil ca foștii parteneri să colaboreze în continuare, mai ales dacă și-au luat niște angajamente (spectacole programat cu mult înainte de divorț).
Maria Popovici și Mincu au format unul din cele mai apreciate cupluri din stand-up-ul românesc. În show-urile lor, cei doi vorbeau adesea, pe ici, pe colo, despre tensiunile dintr-o căsnicie. Fanii nu au crezut niciodată că glumele pe care le făceau chiar despre ei au o bază reală. Timpul a arătat că neînțelegerile nu erau unele de fațadă, de dragul de a atrage publicul și de a-l amuza. Între Maria și Mincu au fost, așadar, mereu probleme. Au știut să mascheze foarte bine situația de acasă, care numai roz se pare că nu era.
Maria Popovici a dezvăluit că nu mai e cu Alexandru Minculescu și a mai spus că nu vrea să își expune rufele în public. A cerut respect din partea urmăritorilor. În același timp, comedianta e extrem de conștientă că odată ce chiar ea s-a expus în fața lumii alături de fostul partener va fi greu să nu fie bombardată cu întrebări de la fani sau din partea jurnaliștilor.
„Salutare! Relația noastră s-a încheiat acum ceva timp de comun acord. Am ales să nu facem asta public. Nu considerăm că privește pe cineva. Se pare că vrei nu vrei, dacă ești persoană publică trebuie sa faci un anunț, mai ales după ce ți-ai expus relația așa mult timp. Ne-ar plăcea să vă rugăm să ne respectați dreptul la intimitate. Știm și noi ca e aproape imposibil. Așa că vă anunțăm că nu vom discuta vreodată subiectul în spațiul public. Mulțumim!”, a scris Maria Popovici în mediul virtual, fără să ofere multe amănunte despre divorțul momentului.
Maria Popovici și Mincu au fost doi dintre comedianții pe care Antena 1 s-a bazat pentru diferite proiecte. Mincu s-a făcut vizibil la iUmor. Vorbim despre același show pe care, de altfel, l-a și câștigat fosta lui soție.