Life

Detalii picante din interiorul Casei Regale a Marii Britanii. Meghan Markle, jignită de Prințul William

28.07.2020 | 08:01
Detalii picante din interiorul Casei Regale a Marii Britanii Meghan Markle jignita de Printul William
ADVERTISEMENT

Prințul Harry și Meghan Markle s-au distanțat în ultimele luni de Familia Regală a Marii Britanii, dar odată cu lansarea pe piață a biografiei „Finding Freedom” ies la iveală detalii picante. Unul dintre episoadele petrecute la palatul regal vorbește de impresia pe care Prințul William o avea despre actrița americană.

Cartea scrisă de jurnaliști apropiații Ducilor de Sussex amintește un pasaj în care Prințul William îi recomanda mezinului să nu se grăbească în relația cu Meghan Markle, folosind apelativul „fata asta” pe care Prințul Harry l-ar fi luat ca pe o jignire.

ADVERTISEMENT

„Ia-ţi cât timp ai nevoie pentru a o cunoaşte pe fata asta!”, l-a sfătuit Prințul William pe fratele său mai mic, informează okmagazine.ro. Acesta se pare că este și motivul răcelii dintre cei doi frați care s-a produs în anul 2017.

Prințul Harry, deranjat de „jignirile” fratelui său la adresa lui Meghan Markle

Mezinul Familiei Regale a avut senzația că fratele său, Prințul William, o privește de sus pe aleasa lui. Totodată, William i-ar fi recomandat să nu se grăbească să facă nunta cu actrița americană, reacția lui venind în clipa în care a realizat că Harry este îndrăgostit de Meghan Markle.

ADVERTISEMENT

„William i-a spus aceste lucruri pentru că era îngrijorat pentru el, însă Harry s-a simţit ofensat din cauză că fratele lui îl trata ca şi cum ar fi imatur.

În plus, Harry a citit snobismul din cuvintele lui William şi a fost furios”, susține o sursă citată în biografia Ducilor de Sussex.

ADVERTISEMENT

Reacția Prințului William a venit și datorită faptului că roșcovanul începuse să se îndepărteze tot mai mult de prieteni, preferând să stea alături de frumoasa actriță americană. Meghan Markle a stricat trioul pe care cei doi frați îl formau împreună cu Kate Middleton.

Meghan Markle, în război cu presa tabloidă din Marea Britanie

Meghan Markle și Prințul Harry au dat în judecată mai multe publicații din Anglia pe motiv că au dezvăluit o scrisoare pe care actrița americană o scrisese pentru tatăl ei. Ducele de Sussex susține că epistola a fost modificată intenționat pentru a induce cititorii în eroare.

ADVERTISEMENT

Ducesa de Sussex „devenise subiectul unui număr mare de articole false şi vătămătoare în tabloidele britanice care au dus la un stres emoțional imens și la deteriorarea sănătății sale mentale”, au afirmat câțiva prieteni apropiați lui Meghan, potrivit agenției Press Association.

 

 

ADVERTISEMENT