Real Madrid este la pământ atât din punct de vedere sportiv, cât și din punct de vedere al atmosferei din vestiar. Ultimul și cel mai grav incident este bătaia dintre Federico Valverde și Aurelien Tchouameni, iar presa madrilenă a oferit detalii în amănunt despre acest episod reprobabil.
Cel mai mare club din istoria fotbalului este într-o adevărată criză. Real Madrid nu a obținut niciun trofeu în ultimii doi ani, iar frustrarea adunată de jucători începe să se resimtă în vestiar. După ce recent a avut loc o dispută între Rudiger și Carreras, acum a venit rândul lui Federico Valverde și Aurelien Tchouameni să agite apele.
Cei doi au avut o altercație fizică, în urma căreia căpitanul lui Real Madrid a ajuns la spital. AS notează că este unul dintre cele mai grave incidente interne din istoria echipei: „O încăierare a izbucnit între Valverde și Tchouameni în vestiar și a fost foarte gravă. Fede s-a lovit la cap când a căzut, după ce a fost lovit cu pumnul de francez. El a suferit o tăietură care l-a trimis în cele din urmă la spital, unde a avut nevoie de copci, iar clubul a deschis proceduri disciplinare împotriva ambilor jucători”, au început cei din presa madrilenă povestea episodului de la Valdebebas.
Aceeași sursă povestește cum totul a pornit de la un simplu gest. Uruguaianul a refuzat să dea mână cu Tchouameni, iar acest lucru a stârnit ostilitate în vestiar și pe terenul de antrenament. Ulterior, căpitanul lui Real Madrid l-a acuzat pe mijlocașul francez că cearta din urmă cu o zi a fost „sifonată” în presă chiar de el, însă fostul fotbalist al lui AS Monaco a negat categoric. Totuși, Valverde a insistat, iar acest lucru a dus la gestul necugetat al colegului său.
„Fede a început să-l acuze că ar fi fost responsabil pentru divulgarea conflictului de ieri în presă. Acuzațiile au fost constante, iar Tchouameni a negat la fiecare pas. Acuzațiile au continuat în vestiar, dar și pe teren. În timp ce echipa se antrena, Valverde a continuat cu presiunile. Arbeloa a observat aceste „săgeți”, însă nu a intervenit”, a mai transmis presa din Madrid.
Insistențele lui Federico Valverde l-au adus la capătul răbdării pe francez, care l-a lovit puternic cu pumnul peste față, lăsându-l inconștient pe colegul său. În timpul căderii, el s-a tăiat în zona frunții și a fost dus la spital în scaunul cu rotile: „Valverde a continuat să insiste, surse din cadrul echipei l-au descris ca fiiind neîncetat în acuzații. Tchouameni a pus piciorul în prag și l-a rugat, aparent calm la început, să înceteze cu aceste acuzații nefondate. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar atunci francezul și-a ieșit din fire și l-a lovit puternic pe Valverde. Un pumn direct în cap care l-a trântit la pământ.
Atunci s-a lovit la cap și s-a tăiat, o tăietură care nu a fost cauzată direct de lovitura lui mijlocașului, ci ca o consecință a căderii sale. Valverde și-a pierdut cunoștința, iar Jose Angel Sanchez s-a grăbit cât se poate de mult să ajungă la fața locului, întrucât Florentino Perez nu era la Valdebebas. Ulterior, Valverde a fost dus la centrul medical în scaunul cu rotile. Tchouameni a plecat cu mașina proprie și nu s-a mai intersectat cu Valverde din acel moment. Clubul a deschis proceduri disciplinare împotriva ambilor jucători și ia deja în considerare posibile măsuri. Aceasta este reconstituirea evenimentelor. Așa s-a desfășurat altercația dintre Valverde și Tchouameni”, au conchis madrilenii de la AS.