Robert Lupu (49 de ani), zis Wolf, individul care a ucis-o cu sânge rece pe Teodora Marcu (23 de ani) sâmbătă, 31 mai, în cartierul Cosmopolis din județul Ilfov, a făcut o obsesie pentru tânără. Acesta ar fi învățat o meserie pentru a încerca să o recucerească pe cea care, fără voia ei, avea să-i devină victimă.
În ultimele ore, anchetatorii au refăcut filmul tragediei din cartierul de lângă București. Aici, o tânără gravidă de 23 de ani, care era și mama unei fetițe de 3 ani, a fost împușcată de un individ de 49 de ani.
Criminalul era recunoscut ca un individ cu multe probleme. Acesta avea antecedente penale, iar vecinii săi din Onești îl descriu drept o persoană violentă. Există informații care spun că, în 2021, Robert Lupu a fost vizat de un ordin de protecție emis de Judecătoria Bacău. Pe atunci, tânăra Teodora, care avea 19 ani, l-a reclamat.
Obsesia individului pentru victima sa este prezentată pe larg în cartea pe care a scris-o, intitulată ”Viața unui zdrențoi și analizele lui”. La un moment dat, acesta scrie aici că Teodora l-ar fi înșelat cu Alex Marcu. E vorba de bărbatul care este soțul tinerei din 2021. Păreau să fie o familie fericită, având împreună o fetiță de trei ani. În plus, Teodora era însărcinată, atunci când a fost împușcată de fostul iubit.
”Mă uit în profilul ei şi pentru câteva secunde pământul se învârte cu mine blocându-mă iniţial. Văd poze cu magicianul din trecut, primul om cu care mă înşelase. Cutremurul emoţional a fost imens, greu de gestionat”, povestește criminalul în carte.
În aceeași carte, Robert Lupu mai notează că, după despărțirea de Teodora, a decis să învețe o meserie spectaculoasă. Spera că astfel va reuși să o recucerească pe tânăra pe care avea să o ucidă.
”După un an hotărăsc ceva nebunesc, să devin magician cu acte în regulă, într-o demonstrație de forţă, ce mi-o cerea orgoliul. Ştiam prea bine că lor nu am ce să le demonstrez, fiind prea idioți, dar pentru mine era o colosală misiune”, scrie Robert Lupu.
Pentru a ajunge ”magician”, Lupu povestește în carte cum a fost ajutat de o femeie pe nume Larisa pentru a obține programări pentru spectacole și acte. Ulterior, acesta a fost inițiat în tainele magiei de un magician cunoscut din Galați.
”El mă iniţiază în tainele magiei şi mă ajută să obțin acreditarea legală. Iată-mă în două luni, pregătit pentru a urca pe scenă (…) Primul spectacol a fost un succes mediocru, iar în timp am ajuns să pun în scenă numere inventate de mine, regia şi promovarea fiind făcute tot de mine”, explică Robert Lupu, conform Libertatea.