Life

Detaliile neobservate în prima imagine postată de Laurențiu Reghecampf împreună cu fiul său, Liam. Ce le-a scăpat tuturor din privire

Laurențiu Reghecampf este în culmea fericirii! Antrenorul de fotbal a publicat prima fotografie alături de fiul său, adus pe lume în dimineața de joi, 19 mai 2022, de Corina Caciuc.
19.05.2022 | 11:23
Detaliile neobservate in prima imagine postata de Laurentiu Reghecampf impreuna cu fiul sau Liam Ce lea scapat tuturor din privire
laurențiu Reghecampf a devenit tată!
ADVERTISEMENT

Laurențiu Reghecampf are de acum o responsabilitate în plus. Antrenorul de fotbal și-a strâns feciorul în brațe pentru prima oară.

Laurențiu Reghecampf, un fericit tătic

Partenera lui, Corina Caciuc, a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, iar fericirea pe care a produs-o nașterea bebelușului nu se poate compara cu nimic pentru cei doi părinți.

ADVERTISEMENT

Fotografia publicată de Laurențiu Reghecampf pe contul personal de Instagram a strâns mii de aprecieri. Urmăritorii au sărit cu felicitările pentru venirea pe lume a noului membru al familiei sale!

Antrenorul poartă la mână un ceas de firmă

Dincolo de bucuria lui Reghe, evidentă în prima imagine cu bebelușul, alte două detalii interesante pot fi observate. Antrenorul de fotbal poartă pe mână un ceas marca Audemars Piguet Royal. Acesta este estimat undeva la 50.000 de euro. Unele modele ale acestui brand ajung și la 73.000 de dolari (69.000).

ADVERTISEMENT

Un ceas de la același brand are și fosta nevastă a lui Reghe, Anamaria Prodan, acela fiind unul cu diamante în valoare de 300.000 de euro!

Laurențiu Reghecampf, alături de băiețelul său, Liam. Foto: Instagram

Când a făcut, de fapt, poza

De asemenea, se poate vedea și când a făcut, de fapt, Laurențiu fotografia. Pe peretele salonului unde a fost imortalizat cu fiul său, ceasul indică ora 8 dimineața. Ora e confirmată și de ecranul din spate. Televizorul era dat pe Știrile PRO TV de la ora 8:00.

ADVERTISEMENT

Cu alte cuvinte, Reghe a ținut să se pozeze cu fiul său la foarte scurtă vreme după ce Corina Caciuc a devenit mamă.

Laurențiu și Corina au ales deja și un nume pentru băiețelul lor. Acesta se va numi Liam, tot un nume care începe cu litera L, așa cum sunt ceilalți doi fii ai lui Reghe, Luca și Laurențiu.

ADVERTISEMENT

Venirea pe lume a micuțului a fost primită cu bucurie nu doar de membrii familiei antrenorului, ci și de cei care îi urmăresc activitatea în mediul online.

„Să vă trăiască și să fie sănătos!; Copilul este binecuvântarea Maicii Domnului! Sănătos să fie!; Să fiți fericiți împreună și bebelușul să vă ofere bucurii”, sunt doar câteva dintre comentariile oamenilor, scrise pe Instagram.

Reghe mai are doi băieți

Laurențiu Reghecampf se declară extrem de mulțumit de noua sa relație, una care a fost în centrul atenției în ultima vreme mai ales din cauza divorțului de Anamaria Prodan.

Antrenorul a acordat în urmă cu câteva luni un interviu pentru FANATIK, realizând și un pictorial în premieră alături de Corina Caciuc. Laurențiu a spus în confesiunile sale că nimic nu poate umbri fericirea noii sale vieți sentimentale și că va face tot ce îi stă în putință pentru a o feri pe iubita lui de gurile rele.

Reghe a spus că se simte împlinit și iubit de femeia lângă care a ales să trăiască și că va avea grijă ca atacurile din presă să nu o afecteze în primul rând pe partenera lui. „O voi proteja pe Corina de toate atacurile, îmi voi proteja familia”, a spus în urmă cu ceva timp Reghecampf, pentru FANATIK.

Laurențiu mai are doi băieți, pe Luca și Laur Junior. Antrenorul a avut, la un moment dat, o fetiță. Aceasta provenea din relația cu Mariana Pfeiffer. Din cauza unor probleme medicale, micuța Ana Lisa a decedat la doar 13 luni după ce se născuse.

 

ADVERTISEMENT