News

Detaliul inedit din această poză cu Elena şi Nicolae Ceauşescu! Ce legătură are Elena Udrea

16.05.2019 | 10:14
Detaliul inedit din aceasta poza cu Elena si Nicolae Ceausescu Ce legatura are Elena Udrea
Nicolae și Elena Ceaușescu, din nou în atenția publică.

Ies la ivelă noi detalii surpinzătoare din viața soților Elena și Nicolae Ceaușescu. De-a lungul timpului, cuplul de dictatori s-a aflat sub lupa curioșilor, dornici de a le afla chiar și cele mai ascunse secrete. O fotografie din perioada comunistă, dată publicității recent, a făcut furori pe rețelele de socializare.

Soții Ceaușescu s-au pozat alături de omul care a coordonat arestarea Elenei Udrea

Sunt de notorietate vizitele frecvente pe care soții Ceaușescu le făceau în afara țării. Mai mult decât atât, cei doi nu ratau niciodată ocazia de a se fotografia alături de personalități politice ale țărilor cărora le călcau pragul.

Este și cazul celei mai recente imagini care a stârnit rapid mii de reacții din partea internauților, pe rețelele de socializare. În respectiva fotografie, Elena și Nicolae Ceaușescu sunt surpinși în compania unor persoane care au o oarecare legătură cu istoria recentă a țării noastre . Mai concret, vorbim despre părinții actualului director al serviciilor secrete din Costa Rica, nimeni altul decât omul care a coordonat operațiunea de arestare a Elenei Udrea și Alinei Bica. „Arc peste timp: soții Ceaușescu în Costa Rica, în 1973, alături de părinții actualului director al serviciului secret, coordonatorul arestării Elenei Udrea” , scrie Tiberiu Iacob, cel care a publicat respectiva imagine pe pagina sa de Facebook.

Soții Ceaușescu, alături de părinții omului care a coordonat arestarea Elenei Udrea în Costa Rica. Sursa foto:Facebook
Soții Ceaușescu, alături de părinții omului care a coordonat arestarea Elenei Udrea în Costa Rica. Sursa foto:Facebook

Nicolae și Elena Ceaușescu, dictatori cu diplome făcute cadou

De-a lungul timpului, studiile soților Ceaușescu au reprezentat un alt subiect de interes pentru români, pe seama căruia au circulat și numeroase glume. Nu puține au fost vocile care au susținut că diplomele obținute de Nicolae Ceaușescu ar fi fost rodul unor favoruri făcute de liderii comuniști ai vremii, și nicidecum pe baza unor merite deosebite în ceea ce privește educația sa.

Vorbim atât despre diploma de bacalaureat, cât și de cea prin care Nicolae Ceaușescu a devenit licențiat în științe economice. Nici Elena Ceaușescu nu s-a lăsat mai prejos. Soția secretarului general al Partidului Comunist Român a devenit membru de seamă al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie.