Dezamăgirea lui Chivu. Cum i-a refuzat ajutorul clubul care l-a crescut

Eduard Popa
in Fotbal intern
27/03/2018, 10:41
Dezamăgirea lui Chivu. Cum i-a refuzat ajutorul clubul care l-a crescut

Cristi Chivu a evoluat pentru echipe ca Ajax, AS Roma şi Inter, unde a şi câştigat Champions League. Chiar dacă s-a retras mai devreme din fotbal, fostul căpitan al naţionalei a strâns suficienţi bani din fotbal. Cu toate acestea, el spune că n-ar fi dispus să facă sacrificiile pe care le-a făcut Gică Hagi la Viitorul:

”Cu banii mei, e opţiunea mea ce fac cu ei. Eu am muncit, nu mi i-a dat nimeni gratis. Cred că implicarea mea în fotbal nu constă în a face ceea ce a făcut Gica Hagi. Iar pentru mine, ce a făcut Hagi e un model de copiat, un model de succes, într-un timp relativ scurt. Dacă mai aveam aşa, mai respiram cu paiul de sub apă. Fotbalul românesc, dacă respiră, e datorită lui. Dar eu n-am avut niciodată de gând să fac acest lucru din foarte multe motive. Cred că răspunsul e cel mai sincer e ăsta: sunt banii mei şi n-am nicio obligaţie să fac ceva cu ei”, a declarat Cristi Chivu pentru Telekom Sport.

De ce îşi ţine Chivu banii în portofel

În schimb, Chivu susţine că a ajutat atunci când a putut, dar unii oameni n-au ştiut să-i aprecieze gesturile. El a povestit o situaţie care l-a dezamăgit, când, din dorinţa de a-i ajuta pe cei de la CSM Reşita, a cumpărat o suprafaţă sintetică pe care Dinamo o scosese la vânzare. A trimis-o la Reşita, dar oficialii clubului au fost nemulţumiţi că nu era un covor nou, aşa că nu l-au mai montat:

”Dar, moral, spiritual, m-am implicat în Reşita. Am investit prin fundaţia mea, am făcut la şcoala generală unde am fost un teren sintetic. Acum câţiva ani, am încercat să ajut clubul luând terenul sintetic de la Dinamo, pe care ei voiau să-l dea. L-am cumpărat din bani proprii. L-am dus la Reşita şi nu s-a mai pus, au zis că nu e de foarte bună calitate şi că n-au ce să facă cu el, şi că m-am zgârcit, că de ce am plătit o sumă care – cred eu că era destul de mare – şi n-am cumpărat unul nou. Adică, cum e la noi, facerea de bine… aşa, nu mai zic că am şi fost certat pentru asta şi pur şi simplu, cât am putut, am ajutat. Mi-a ajuns”, a mai spus Chivu.