Fanii fotbalului au vrut să își păstreze vie amintirea Campionatului Mondial din Qatar, iar cei mai mulți dintre ei au apelat la tatuaje. Totuși, nu toate alegerile s-au dovedit a fi inspirate, după victoria Argentinei și a lui Leo Messi la Cupa Mondială.
Campionatul Mondial din Qatar, pe lângă faptul că a fost atipic, s-a dovedit foarte spectaculos, astfel mulți dintre fani, și nu numai, au ales să-și tatueze pe piele momente esențiale de pe parcursul turneului final.
Angel Di Maria, autorul unui gol în finala cu Franța, a fost primul fotbalist din lotul Argentinei care și-a tatuat trofeul Cupei Mondiale pe piele. Totuși, nu toți fanii au avut parte de tatuaje inspirate, de vină fiind fie alegerea, fie execuția artistului.
Majoritatea tatuajelor l-au avut protagonist pe Lionel Messi, care a câștigat în premieră Cupa Mondială și a fost ales MVP-ul turneului din Qatar, dar și Emiliano Martinez, cel mai bun portar de la Campionatul Mondial, care a ieșit în evidență și prin gesturile controversate.
Angel Di Maria a fost decisiv în toate finalele disputate de Argentina în ultimul deceniu. Fotbalistul lui Juventus a avut o contribuție semnificativă și în finala Cupei Mondiale împotriva Franței.
Fostul jucător al lui PSG a marcat și a scos penalty, fiind înlocuit de Lionel Scaloni în minutul 64. Ulterior, Argentina s-a impus la loviturile de departajare și a cucerit al treilea trofeu mondial din istorie.
Angel Di Maria nu a mai rezistat și și-a tatuat trofeul Cupei Mondiale pe piciorul drept. De asemenea, pe piciorul stâng al fotbalistului este tatuat trofeul Copa America pe care Argentina a cucerit-o în 2021. Di Maria a înscris singurul gol al finalei cu Brazilia.
Vezi această postare pe Instagram
Angel Di Maria nu a fost singurul fotbalist din lotul lui Lionel Scaloni care și-a tatuat trofeul Copa America după triumful din 2021.
Leandro Paredes, Rodrigo De Paul și Papu Gómez au fost ceilalți fotbaliști care au vrut să păstreze permanent pe piele trofeul cucerit în 2021 pe Stadionul Maracana.